Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei jucători suspendaţi şi amendaţi, după incidentele de la meciul SCM Craiova-Gaz Metan Mediaş

Publicat in Pro Sport, marți 16 aprilie 2013 ·

Comisia de Disciplină din cadrul FR Baschet, întrunită marţi, a decis suspendarea jucătorilor Rade Dzambici şi Travis Bureau, de la SCM Craiova, respectiv Zoran Krstanovici, de la Gaz Metan Mediaş, după incidentele în care au fost implicaţi la meciul direct de luni seara.

Comisia de Disciplină din cadrul FR Baschet a luat următoarele decizii în cadrul şedinţei de marţi: sancţionarea clubului organizator SCM Craiova cu amendă de 250 de euro, pentru intrarea în teren după încheierea jocului a unor persoane neautorizate, amendarea sportivului Rade Dzambici cu 600 de euro şi suspendarea pe 4 etape, pentru acte de violenţă la adresa adversarului, amendarea lui Travis Bureau şi a lui Zoran Krstanovici, cu câte 300 de euro şi suspendare pe câte două etape, pe acelaşi motiv.

Rade Dzambici a primit o pedeapsă dublată, fiind considerat recidivist, după incidente similare la un meci din 1 martie.

Sancţiunile Comisiei de Disciplină pot fi atacate cu apel, în termen de 48 de ore.

Deciziile Comisiei de Discplină survin după incidentele din meciul de luni seara, dintre SCM Craiova şi Gaz Metan Mediaş, scor 87-90, în cea de-a doua partidă din cinci programate în sferturile de finală ale play-off-ului.

Finalul partidei s-a încins, după ce jucătorul gazdelor Rade Dzambici l-a lovit din spate pe pivotul advers, Zoran Krstanovici. Acesta a ripostat, americanul Bureau de la SCM Craiova a intervenit şi el în bătaie, s-a creat în îngrămădeală generală, din care cel mai afectat a fost Hallik, de la gazde, lovit de acelaşi Krstanovici. Dzambici a încercat să continue cu bătaia şi după fluierul final, la vestiarul ardelenilor, dar forţele de ordine cu calmat spiritele.

Gaz Metan Mediaş conduce în sferturi cu 2-0 la general, iar sâmbătă şi duminică va fi gazda meciurilor 3-4, având nevoie de o singură victorie, pentru a se califica în semifinale.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum o ora
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum 27 minute
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum o ora
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale

Ziua Constanta acum 55 minute
Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele formaţiunii, Mihai Apostolache, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, conform știripesurse.ro. "Partidul România în Acţiu

Ciolacu, despre digitalizarea sistemelor statului: Nu înseamnă mai multă birocraţie

Mediafax acum 4 ore
„Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului NU înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme ad

Surse Studentul care și-ar fi incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Ziua Constanta acum 55 minute
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Tribunalul Constanța a decis arestarea

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 16 minute
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum 4 ore
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Vești proaste pentru români în mijlocul verii. Scumpirile care se aplică de la 1 iulie 2024

Ziua Constanta acum 22 minute
În plin sezon al vacanțelor se scumpesc carburanții. Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie 2024. Scumpirea carburanților poate genera scumpiri în l

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°