Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră la cel mai mare producător mondial de automobile: Peste un milion de vehicule hibrid vândute

Publicat in Mediafax, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Toyota, cel mai mare producător mondial de automobile, a vândut anul trecut peste un milion de vehicule hibrid, depăşind pentru prima oară acest prag.

Grupul japonez a anunţat că a livrat 1,219 milioane de vehicule hibrid, parţial datorită succesului gamei Prius şi a reuşitei noului model Aqua în Japonia, comercializat sub numele Prius C în America de Nord.

Vehiculele hibrid au reprezentat anul trecut 14% din automobilele vândute la nivel global, proporţie care atinge 40% în Japonia, unde aceste vehicule sunt tot mai puţin impozitate şi beneficiază de subvenţii la cumpărare.

Modelele hibrid dispun de un motor clasic pe benzină, dar şi de unul electric, alimentat de o baterie care se încarcă în timpul rulării.

Un purtător de cuvânt al Toyota a declarat că grupul vrea să vândă în acest an 1,25 milioane de vehicule hibrid.

De la intrarea pe piaţă, în 1997, a primului model de acest tip destinat pieţei mondiale, Prius, Toyota a comercializat în total 5,125 milioane de vehicule hibrid, respectiv 21 de modele în circa 80 de ţări.

"Am dezvoltat primul model hibrid pornind de la zero", a declarat un vicepreşedinte al Toyota, Takeshi Uchiyamada, şeful proiectului Prius.

Utilizarea vehiculelor hibrid ale Toyota a dus la emisii de dioxid de carbon cu 34 de milioane de tone sub cele care ar fi fost generate de automobile clasice de acelaşi gabarit şi a permis o economie de 12 miliarde de litri de benzină, potrivit grupului.

Constructori auto concurenţi, precum Renault-Nissan, s-au concentrat pe producţia de maşini electrice, cu rezultate deocamdată mixte. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum 3 ore
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Deputatul Ciprian Ciubuc, ales pe listele AUR, urmărit penal după ce a distrus cu o turmă de oi o pajiște care nu îi aparținea

Ziare.com acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a început urmărirea penală a unui deputat, acuzat că ar fi distrus cu turma sa de oi pășunea deținută de o altă persoană. Surse oficiale au declarat pentru G4Media că este vorba

Bărbat infectat cu HIV, arestat după ce a întreținut relații sexuale neprotejate și a îmbolnăvit o femeie

Libertatea acum 34 minute
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv, după ce a întreţinut de două ori raporturi sexuale neprotejate cu o femeie de 49 de ani, fără a-i spune că este infectat cu SIDA, a anunțat miercuri, 3 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşt

[P] Frații Doroftei vând afacerile cu jocuri de noroc sub brandul Las Vegas și investesc ȋn energie regenerabilă

HotNews acum 37 minute
Frații Mihai și Sorin Doroftei, cunoscuți pentru afacerile din industria jocurilor de noroc, sub brandul Las Vegas, au decis să își schimbe radical direcția de business. Într-o mișcare strategică majoră, cei doi au vândut o parte din aceste afaceri,

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 4 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 5 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

UPDATE - Medic de la Spitalul Fundeni, acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic / Precizările unităţii sanitare / Explicaţiile medicului

News.ro acum o ora
Un medic de la Spitalul Fundeni este acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic şi că a încercat să fugă în momentul în care i s-a solicitat să permită să-i fie controlat autoturismul, precum şi un control corporal, d

Edi Iordănescu, reverență pentru tatăl său, după eliminarea României de la Euro 2024: „A fost, este și va fi”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj public pentru tatăl său, Anghel Iordănescu (74 de ani), după . „Tricolorii” au cedat în optimi în fața Olandei, scor 0-3. Edi Iordănescu

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/26°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

22°/27°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°