Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 16 apilie 2013, începerea urmăririi penale faţă de Constantin Chiaburu (47 de ani) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi incest.
Conform procurorilor, acesata a violat-o pe fetiţă în perioada septembrie 2012-aprilie 2013, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În calitate de tată al minorei, profitând de lipsa celorlalţi copii minori ai săi şi de lipsa concubinei, Constantin Chiaburu a determinat-o pe fiica sa de 11 ani, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, să întreţină, în mod repetat, relaţii sexuale la locuinţa de domiciliu.
La data de 17 aprilie 2013 faţă de învinuit s-a luat măsura preventivă a reţinerii, iar în cursul zile de azi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile. Tribunalul a admis cererea procurorilor.
„Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiuni penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, necesare în vederea propunerii unor măsuri preventive, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, spune procuror Laura Subţirelu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.