Preotul paroh al Parohiei Chitila I, părintele Ion Adrian Alexandrescu, de la Chitila, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru trafic de influenţă în formă continuată. El a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi cerut bani de la unele persoane ce urmau să fie despăgubite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pretinzând în schimb că şi-ar putea exercita influenţa asupra funcţionarilor publici pentru a urgenta procedura.
Decizia prin care părintele a fost condamnat ieri le-a aparţinut judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, care au respins apelul introdus de preot împotriva verdictului iniţial al Tribunalului Constanţa. Tot Curtea de Apel a respins şi apelurile introduse de Victor Ciocoiu, Nicolai Preda şi Vasili Murafa, zis Părintele Văsâi, care rămân cu pedepsele de câte un an de închisoare, respectiv două luni cu suspendare şi cinci luni, tot cu suspendare. În plus, magistraţii Curţii de Apel au respins şi solicitările procurorilor anticorupţie de a li se majora pedepsele aplicate iniţial suspecţilor. Revenind la părintele Ion Adrian Alexandrescu, acesta rămâne, cel puţin deocamdată, cu interdicţia de a părăsi ţara, pe care o are încă din luna februarie 2012. De asemenea, Curtea a menţinut sechestrul asupra terenului de 22.500 de metri pătraţi al preotului, dar şi asupra cotelor din mai multe terenuri ce i-ar reveni presupusului complice, Victor Ciocoiu. Nu în ultimul rând, magistraţii Curţii de Apel au admis cererea formulată de avocata preotului, Aurica Grigorescu, de a fi scutită de la plata unei amenzi judiciare în sumă de 1.000 de lei. Totuşi, hotărârea pronunţată ieri de judecători nu este definitivă, ci poate fi atacată în recurs, procesul urmând astfel să se reia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că faptele pentru ca