In logica mediului politic autohton, referinta principalilor actori, prin manifestarile lor publice, dar, mai ales, prin jocurile de putere, este presedintele Basescu.
Orice luare de pozitie, orice conduita, orice decizie a factorilor politici se raporteaza, intr-un fel sau altul, direct sau indirect, la seful statului.
Este firesc, ar afirma unii, atata vreme cat cel mai inalt demnitar al statului roman, aflat de aproape noua ani in functie, continua sa joace un rol hiper-activ si sa exercite o presiune (tradusa, nu de putine ori, in dominatie) politica, dar si psihologica, asupra grupurilor care actioneaza in conformitate cu propria agenda financiar-politica.
Pe de alta parte, este la fel de adevarat faptul ca Traian Basescu va intra, peste doar cateva luni, in ultimele luni de mandat; insa, "retragerea" sa din spatiul public, la finalul celui de-al doilea si ultim mandat, pare, din ce in ce mai mult, o himera.
Incoltirea Miscarii Populare, identificata fara echivoc cu Traian Basescu, este inca un indicator al dorintei marturisite a presedintelui de a fi prezent in viata politica si dupa alegerile prezidentiale de anul viitor.
Atat "intelegerea" dintre premier si seful statului, referitoare la numirile procurorilor din Parchete, care a adus USL intr-o situatie primejdioasa, cat si adversitatea evidenta a PDL fata de fostul sau lider constituie semnale ale unor prefaceri critice ale scenei politice in relatia cu Traian Basescu.
Pe fondul indepartarii treptate de retorica dura "anti-basista" de catre PSD, are loc o radicalizare a mesajului Partidului National Liberal, pentru care orice consens sau tocmeala cu Traian Basescu reprezinta o incalcare crasa a principiilor de capatai pe care s-a intemeiat Uniunea.
Pe aceeasi lungime de unda se afla, din ce in ce mai explicit, democrat-liber