Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fată de 19 ani din Ploiești s-a spânzurat din dragoste, în pădure

Publicat in Libertatea, miercuri 17 aprilie 2013 ·

O tânără din Ploieşti care fusese dată dispărută luni, de către părinţii ei, a fost găsită moartă, astăzi. Se pare că fata s-ar fi sinucis din dragoste. O tânără din Ploieşti care fusese dată dispărută luni, de către părinţii ei, a fost găsită moartă, astăzi. Se pare că fata s-ar fi sinucis din dragoste.

Alexandra Rizea avea 19 ani şi era elevă in clasa a 12-a la un liceu din Ploiești. Singură la părinți, Alexandra era o elevă bună la învățătură, iar relația cu familia era fără cusur. De câteva luni însă era extrem de îndrăgostită de Adi, un tânăr cu trei ani mai mare ca ea.

Luni, părinții Alexandrei nu au mai primit nici un semn de la ea. Nu s-a dus la cursuri și nici nu a vorbit cu nimeni. Seara însă, mama Alexandrei a primit pe mail o poză cu ea la Sinaia, în fața unui hotel. Culmea este că Adi, pe care părinții îl cunoșteau, nu era cu ea și nici nu știa unde dispăruse. ”Tânăra a fost dată dispărută de către părinți și din acel moment s-au făcut căutări peste tot”, ne-a declarat inspectorul principal Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.

Porniți pe urmele ei, anchetatorii au aflat că fata era extrem de geloasă pe iubit. Nu a existat însă mai mult decât o discuție în contradictoriu între ei. Adi, extrem de îngrijorat, i-a însoțit pe anchetatori în căutări. A fost însă prea târziu. Din nefericire, tânăra a fost gasită astăzi spânzurată într-o pădure din zona Sinaia. Lângă ea a fost găsit și un bilet de adio adresat iubitului ei. Ultimele gânduri ale Alexandrei s-au îndreptat spre el. În biletul de adio îi spune că îl iubeste, dar că este convinsă că el nu are aceleași sentimente față de ea. ”Ancheta nu se oprește aici. Așteptăm rezultatul necropsiei, iar cercetările sunt continuate pe mai multe piste și nu exludem nici o variantă”, ne-a mai spus inspectorul principal Daniel Radu.

Polițiștii vor să afle și cine a fost

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România a învins Ucraina la scor de neprezentare, în meciul de debut la Euro 2024

Mediafax acum 21 minute
Echipa naţională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0)

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 53 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 20 minute
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°