Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un borfaș și găinar veritabil! / Jurca Ștefan Adrian, sindicalistul penal, se mândrește cu averea sa: 6 CEC-uri și 10 bilete la ordin refuzate în 3 ani de zile

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Din evidențele publice rezultă că, prin grija Parchetului, acest țepar notoriu s-a ales cu o singură condamnare (cu suspendare), individul beneficiind în mod repetat și inadmisibil de clemență în fața legii penale! De ani de zile, în mediul de afaceri își face veacul numitul Jurca Ștefan Adrian. În mod firesc, pentru că e lider al minerilor de la Livezeni, individul ar trebui să se facă remarcat în zona sindicală. Cum însă fraudele repetate ale sindicatului pe care îl conduce, organism transformat într-o mașinărie de tras țepe societăților colaboratoare și minerilor, au fost de-a dreptul răsunătoare, Jurca s-a reorientat să plimbe cheia de pilugă în numele unor societăți comerciale. La sindicat, Jurca păcălea oamenii să scoată credite pentru el, îi momea cu o sumă „cadou” din cuantumul creditului și apoi „uita” să mai plătească ratele. Individul și-a făcut un obicei din a-i păcăli pe administratorii societăților care au intrat în relații comerciale cu organismul său sindical. Lua încă mai ia marfă și nu o plătește! De ce credeţi că, în ziua de astăzi, niciun administrator de firmă nu se mai încumetă să lucreze cu sindicatul Muntele, cu Bebe Nica şi ai săi colaboratori? În numele societăților pe care le-a reprezentat ori încă le reprezintă, procedeul de a da țeapă a fost însă cu totul și cu totul altul: Jurca, un om aparent serios, achiziționa marfă cu plata la termen. Mai apoi, nici vorbă să o mai achite. Nu mai răspundea la telefon și, cel mult, cei ce i-au dat marfă se alegeau cu un sms de amânare. Firmele-i vindeau marfă pentru bani și se alegeau cu zeci de sms-uri în care Jurca promitea că va achita mâine, joi, marți, luna viitoare etc. Dar nu mai achita niciodată. De aceea, atunci când aud de Jurca, toți oamenii cu scaun la cap se țin bine de portofel. Mai nou, există și nişte persoane publice foarte dispuse să-i facă plângeri penale pentru șantaj, persoan

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°