Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZBORURI ANULATE ÎN SUA. American Airlines cu avioanele blocate la sol

Publicat in Mediafax, miercuri 17 aprilie 2013 ·

O problemă informatică la sistemul prin care se fac rezervări aparţinând companiei aeriene American Airlines a blocat temporar la sol toate cursele companiei în Statele Unite marţi, au anunţat purtători de cuvânt ai firmei şi Autorităţii Federale a Aviaţiei (FAA).

"Reţeaua American (Airlines) s-a confruntat cu pene intermitente", a anunţat compania într-un comunicat transmis prin e-mail.

"Înregistrăm o întârziere la sol în tot sistemul, care va dura până la ora 21.00 GMT (miercuri 0.00, ora României) şi lucrăm la soluţionarea cât mai rapidă a acestei probleme", a adăugat ea, prezentând scuze pentru "orice neplăcere" cauzată.

Un purtător de cuvânt a anunţat, ulterior, că problema a apărut marţi "dimineaţa", iar la ora 20.30 GMT (23.30, ora României) sistemele au fost "restabilite integral".

"Totuşi, ne aşteptăm la o continuare a întârzierilor şi anulărilor pentru restul zilei" de marţi, a adăugat el, precizând că au fost anulate aproximativ 670 de zboruri.

O sursă apropiată FAA a confirmat pentru AFP că Agenţia federală a "menţinut avioanele la sol" temporar, "la solicitarea American Airlines, din cauza unor probleme informatice".

Într-un mesaj postat pe reţeaua Twitter, American Airlines anunţa, în plus, că problema se situa la nivelul "accesului la sistemul prin care se fac rezervări".

American Airlines, a cărei companie-mamă, AMR, urmează să depună un bilanţ începând din noiembrie 2011 şi care tocmai a depus un plan de ieşire din faliment, prevede să fuzioneze cu US Airways, cu scopul de a forma cea mai mare companie aeriană americană.

Autorităţile în domeniul concurenţei urmează să exprime o poziţie cu privire la această fuziune, a cărei finalizare este prevăzută pentru trimestrul al treilea. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 10 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°