Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de joburi pentru bihoreni, la Bursa locurilor de muncă de vineri

Publicat in Bihoreanul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor organizează, vineri, 19 aprilie, începând cu ora 9, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

"Până acum, avem confirmarea participării de la 31 de angajatori pe diverse domenii, iar ce e semnificativ comparativ cu anii trecuţi e că din totalul de 364 de muncă oferite, 98 sunt pentru studii superioare, adică aproape o treime, ceea ce nu s-a prea întâmplat", a anunţat miercuri într-o conferinţă de presă directorul instituţiei, Doru Drăghici.

În pregătirea sezonului estival, SC Turism Felix, de pildă, angajează 61 de persoane ospătari, bucătari sau salvamari, în baruri, restaurante şi ştranduri, dar şi îngrijitori de spaţii hoteliere. Alte societăţi care fac angajări sunt Celestica (37 de persoane), Faist Mekatronic (36 de locuri de muncă), cei mai căutaţi, la această bursă, fiind inginerii de diverse specializări (ingineri electromecanici, ingineri producţie pentru utilaje cu comandă numerică sau ingineri proiectanţi).

Potrivit lui Drăghici, anul acesta, Bursa Generală a Locurilor de Muncă este organizată în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor, fapt ce a scutit AJOFM de plata chiriei pentru sala în care se va desfăşura evenimentul. "Bugetul e unul de austeritate, iar astfel ne-am permis să achiziţionăm diverse materiale, în special consumabile pentru eveniment", a precizat Drăghici.

Pe lângă joburile oferite, atât angajatorii cât şi cei în căutarea unui loc de muncă, vor primi, la Bursă, şi pliante menite să informeze cu privire la subvenţiile şi facilităţile oferite pentru încadrarea în muncă a elevilor şi studenţilor, a absolvenţilor şi şomerilor, dar şi date despre serviciile oferite de AJOFM.

Pe de altă parte, a mai anunţat Drăghici, Agenţia are şi o pagină de Facebook, AJOFM Bihor, în curs de actualizare.

Agenţia Judeţeană pentru Ocup

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC şi AEP: Suspendarea procesului electoral, procedură neprevăzută de lege

Mediafax acum o ora
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis marţi o circulară către Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană şi Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 –

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum o ora
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 5 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 2 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

UPDATE - ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand a depus plângere penală împotriva şefului AEP, Toni Greblă / Edilul: Deja am surprins reprezentanţi PSD care umblau în saci

News.ro acum 3 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, a depus o plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă „pentru abuz în serviciu, pentru modul defectuos în care

Csoma Botond: Rezultatul la europarlamentare a fost unul istoric pentru UDMR. Ne-au votat şi români

HotNews acum o ora
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, consideră că rezultatul obţinut de UDMR la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric, el afirmând marți seară că lista de candidaţi a formaţiunii a fost votată

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°