Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Amical de cinci stele pentru România: cea mai tare naţională din istoria fotbalului vrea să joace împotriva lui Torje şi Bourceanu

Publicat in Adevarul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Tricolorii sunt pe locul 34 în clasamentul FIFA, au fost zdrobiţi de Olanda, în ultimul meci, însă au, surprinzător, o cotă foarte bună la nivel internaţional. Dovada? Un anunţ făcut, astăzi, de Mircea Sandu, care îi face fericiţi pe suporteri.

Naţionala Braziliei vrea să joace un amical cu România! Nu e vreo glumă. Informaţia a fost furnizată de preşedintele FRF, astăzi, într-o conferinţă de presă.

„Avem o solicitare pentru un amical cu Brazilia. Încă nu ştim dacă e posibil. Ar trebui să se joace undeva în Europa sau în Brazilia. O să vedem. În acest moment, totul e la nivel de discuţii, tratative. Dacă ne vom înţelege, atunci meciul va avea loc în primăvara anului 2014“, a dezvăluit Mircea Sandu.

Dacă s-ar perfecta, meciul va fi printre ultimele teste pentru brazilieni, înainte de Cupa Mondială pe care o vor găzdui, în vara anului viitor. Mai mult, partida ar fi ocazia perfectă pentru naţionala lui Victor Piţurcă de a se acomoda la condiţiile din America de Sud, în cazul în care Torje şi compania vor fi calificaţi pentru CM 2014.

Fiasco total la ultimul amical

România a mai jucat, în iunie 2011, un test cu Brazilia, cea mai galonată echipă naţională din lume – a câştigat Mondialul de cinci ori. Tricolorii au fost invitaţi la Sao Paulo pentru a lua parte la un meci de adio organizat pentru celebrul Ronaldo.

Acţiunea s-a transformat într-un fiasco total, în condiţiile în care, cu o seară înainte de plecare, Răzvan Lucescu a demisionat din funcţia de selecţioner, Tamaş s-a îmbătat şi n-a mai venit la aeroport, în dimineaţa plecării, iar Mutu a preferat să meargă în Republica Dominicană, de unde e soţia sa, pentru a-şi petrece vacanţa.

Un lot format din fotbalişti din Liga I, plus Marica (singurul stranier), s-a deplasat în America de Sud, pentru două partide de verificare cu Brazilia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 41 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 36 minute
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Cod roşu şi cod portocaliu de furtună în judeţul Caraş-Severin / Meteorologii anunţă rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină

News.ro acum 41 minute
ANM a emis, joi, avertizări cod roşu şi cod portocaliu pentru judeţul Caraş-Severin, anunţând rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, este cod roşu, până la ora 19:30, în judeţul Caraş-

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 26 minute
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 2 ore
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°