Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul parc fotovoltaic de la Jucu râde la soare

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Pe două treimi din suprafaţa parcului din localitate au fost montate deja panouri solare. Investiţia de 15 milioane de euro va putea fi dată în folosinţă peste două luni. La Jucu va fi dezvoltat alt parc de acest gen.

În comuna clujeană Jucu, pe lângă parcul fotovoltaic dezvoltat în Tetarom III de societatea Imperial Development va fi realizată încă o investiţie pe o suprafaţă de 5 hectare.

Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, panourile solare din parcul fotovoltaic din Tetarom III au fost montate în procent de 70%. Acestea vor începe să funcţioneze în luna iunie. "Parcul fotovoltaic va fi gata în iunie şi tot atunci ar putea fi dat în folosinţă. Este vorba despre o investiţie de 15 milioane de euro pe o suprafaţă de 12 hectare", a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Cornelia Trif. Suprafaţa parcului fotovoltaic din Tetarom III se situează între 12 şi 28 de hectare. "Panourile solare sunt montate pe raza comunei, pe o suprafaţă de 28 de hectare", a explicat primarul Aurel Pojar.

Puterea instalată a panourilor se situează între 5 şi 6 MW, dar cantitatea de energie electrică nu va putea fi folosită direct de către consumatorii din Jucu. "Energia electrică obţinută - 6 MW - se virează direct în sistemul naţional, de care, ulterior, va putea beneficia oricare comunitate", a spus Trif. Investiţia de 15 milioane de euro din parcul Tetarom III nu va fi singura de acest gen din Jucu. "Parcul fotovoltaic din Tetarom e, deocamdată, singura investiţie de acest gen la noi în localitate. A cerut o firmă o suprafaţă de 5 hectare din comună, pentru a realiza încă un parc fotovoltaic", a arătat primarul din comuna Jucu. Investiţia urmează să fie realizată în cursul acestui an.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 8 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 3 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 5 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 8 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 5 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Aterizare de urgență a unui avion israelian în Turcia. Personalul de la sol i-a refuzat alimentarea

Ziare.com acum 3 ore
Unui avion al companiei El Al din Israel a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Antalya duminică, 30 iunie, pentru a evacua un pasager bolnav. Apo i-a fost refuzată alimentarea de către personalul turc, a informat transp

Spania a strivit Georgia la Euro 2024: urmează un meci colosal pentru iberici în sferturi

Adevarul acum 2 ore
Selecţionata Spaniei s-a calificat meritat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins Georgia cu scorul de 4-1 (1-1), duminică seara, pe Cologne Stadium din Koln.

Vremea

București
acum

24°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

25°
lun.

22°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°