Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opriţi legea retrocedărilor! Doar prin interzicerea cesionării drepturilor litigioase poate fi împiedicată apariţia unei noi mafii a retrocedărilor

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Foto Silviu Matei Cea mai mare bulă speculativă a următorului deceniu cu păduri şi terenuri ale statului în valoare de peste 10 miliarde de euro care vor fi putea fi cumpărate cu puncte este pe cale să se nască prin noua lege a retrocedărilor.

Guvernul nu trebuie să îşi asume răspunderea pentru noua lege pentru că sistemul complicat de despăgubire prin video-licitaţii şi achiziţii cu puncte va face ca cesionarii de dosare să fie principalii beneficiari şi nu foştii proprietari, la fel cum s-a întâmplat şi cu Fondul Proprietatea.

Pentru a evita apariţia Fondului Proprietatea 2, Ziarul Financiar cere:

1. Interzicerea cesionării drepturilor litigioase

Trebuie interzisă cesionarea drepturilor litgioase de către foştii proprietari pentru ca noua lege să fie o lege de retrocedare şi nu de îmbogăţire a samsarilor, aşa cum a fost legea de înfiinţare a Fondul Proprietatea. Impunerea unui impozit de 85% nu este eficientă pentru că în contractele de cesiune valoarea reală a tranzacţiei poate fi ascunsă şi astfel aplica un impozit pe o sumă falsă.

„Poate fi interzisă cesionarea dreptu­rilor litigioase, în acelaşi timp trebuie urmărite fiscal restul persoanelor care au încasat profituri uriaşe în urma cesionarilor şi aplicat un impozit de 16% pe profitul obţinut, ca în cazul tranzacţiilor cu alte bunuri“, a spus avocatul Gheorghe Piperea.

Ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani arată cât de bine au ştiut samsarii să spe­culeze în interes personal o legislaţie slabă. O mie de cesionari au primit despăgubiri de 7 miliarde de lei, în condiţiile în care 13.000 de foşti proprietari au luat cumulat mai puţin. Aceste abuzuri s-au petrecut cu acordul autorităţilor statului.

În martie 2008, Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi cu Varujan Vosganian la cârma Ministerului de Finanţe a aprobat o hotărâre prin care a fost posib

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 59 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 44 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 52 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°