L-am văzut și auzit pe Adrian Năstase în prima lui apariție publică, de după experiențele traumatizante și nemeritate prin care a trecut. Năstase a fost pentru mine unul din politicienii României ajunși la putere, drept pentru care merita luat în colimator. Ceea ce am și făcut, criticându-l adesea apăsat, așa cum am făcut cu toți politicienii puterii, în toți anii democratici ai României. L-am lăudat prima oară explicit, dedicându-i un articol în România Liberă care atunci era condusă de Băcanu, pentru cea mai generoasă donație personală făcută de un politician – 600 de hărți vechi ale teritoriilor românești, adunate de el, cu o pasiune nestinsă, încă de când era copil. Acea donație avea să devină Muzeul Hărții și Cărții Vechi din București, muzeu, pare-se, unic în Europa și unul din puținele de acest gen din lume. Am devenit apoi, mai ales după ce n-a mai fost în puterea executivă, aproape prieteni. Familia Năstase m-a invitat cândva la Cornu, dar n-am apucat să ajung. Și eu i-am invitat la Sângeru în perioada în care era hăituit de Băsescu, perioadă care, simt eu, n-a încetat, atâta vreme cât veninul din caninii vulpii împușcate mai pot mușca. Și pot. Într-adevăr, o vulpe al cărei corp se răcește e părăsită de cohortele puricilor care au viețuit pe ea. E un spectacol sinistru. Dacă te afli în preajmă, puricii ți se pot sui pe picioare, îți intră în căptușeală și trebuie să te ferești. Atenție, deci, la puricii care fug de pe vulpea Băsescu! Sunt toxici și poartă nenumărați microbi, împrumutați de la carnivorul dispărut.

Spuneam că am început să-l cunosc pe intelectualul Năstase, în anvergura sa, abia după ce n-a mai fost la putere, hărțuit non-stop, opt ani, aproape zilnic, de armata de slugi băsiste din procuratură mai ales. Vârfurile acestei armate par a trece acum în solda altei puteri, puterea Ponta-Băsescu. Alăturarea celor doi, evidentă, se va rupe