Fenomenul era cunoscut si inainte de 1989, dar dimensiunile lui cu greu puteau fi estimate: si atunci presa, mai ales o emisiune TV numita "Reflector", intrata in legenda, dar interzisa in ultimii ani ai comunismului, scotea la iveala insi pusi pe capatuiala la locul de munca.
Ce puteam vedea? Oameni, masini, utilaje lucrand in interesul sefului, bunuri proprii cumparate cu banii institutiei, piese lucrate in ateliere si aduse acasa, fabrici de mezeluri, conserve, dulciuri, confectii, mobila, apoi abatoare, podgorii, stane... si magazine cu circuit inchis, toate cu produse de lux pentru Comitetul Central, pentru sefi, cateodata chiar pentru musafiri importanti din exterior. De servitori si ordonante, de argati si oameni buni la toate nu mai amintim.
Democratie si cleptocratie
Te-ai fi asteptat ca mult ravnitul capitalism ("pe paine") si ochiul ager al justitiarului nostru sa puna punct unor abuzuri considerate la o prima evaluare de mica importanta.
Dar surpriza! Fenomenul nu a disparut dupa Revolutie, ci a luat o si mai mare amploare, iar unele obiceiuri colectiviste au fost legiferate.
Astfel, nu e intreprindere de stat respectabila fara parc de masini luxoase de uz mai ales personal, fara soferi-servitori si secretare top model, pline de istetime, pentru fiecare sef mai rasarit.
Plus birouri mai moderne de zeci de ori decat ale celebrelor companii transnationale, cu mobilier, perdele, tablouri, calculatoare, imprimante ca acelea. Schimbate la fiecare numire de noi sefi.
Mai toate firmele si institutiile de stat se ingrijesc de bunastarea sefilor, au cantine si chioscuri cu preturi modice, evident subventionate nu se stie cum si de unde, ca de cercetat n-am auzit sa le fi cercetat cineva.
Trai neneaca pe banii babachii
In ultima vreme, nu e zi sa nu aflam lucru
