Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni

Publicat in Ziua Constanta, joi 18 aprilie 2013 ·

La nivelul judeţului au fost organizate 5 acţiuni, fiind aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.950 lei.

La data de 17.04.2013 între orele 11.00–14.00 poliţiştii Formaţiunii Ordine Publică, Compartiment Sisteme de Securitate din cadrul Secţiei 4 au organizat şi executat o acţiune pe linia verificării modului în care unităţile de alimentare cu combustibil de pe raza de competenţă, respectă prevederile Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Au fost astfel verificate 3 obiective, fiind simulate 3 alarmări, verificaţi 6 agenţi de pază, doi dintre aceştia fiind avertizaţi.

O societate comercială a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 2500 lei.

La data de 17.04.2013, între orele 09-12.00 şi 17.00-21.00, poliţiştii Secţiei 2, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa, au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, vizate fiind zonele pieţelor Tomis III, Cireşica, Brotăcei şi Oborul de legume şi fructe.

Au fost legitimate 13 persoane, dintre care 2 sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 400 lei.

La data de 17.04.2013, între orele 17.00-18.30, poliţiştii Secţiei 3 au organizat şi executat o acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ neautorizat.

Cu această ocazie au acţionat în zonele pieţelor Griviţei şi Tomis II, legitimând 8 persoane şi sancţionând contravenţional 5 dintre acestea, cu amenzi în valoare totală de 3200 lei. Totodată au fost confiscate 6200 ţigarete în valoare de 310 lei.

La data de 17.04.2013, între orele 14.30-18.00, poliţiştii Secţiei 5, au acţionat pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul stradal şi preuniversitar.

Vizate au fost 8 zone, r

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 29 minute
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum 59 minute
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 18 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 4 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 6 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum 2 ore
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°