Parcă-i doar jumătate de primăvară în jurul nostru, parcă iarna a plecat greu și parcă zilele blânde și însorite pe care le așteptăm cu nerăbdare întârzie să vină. Starea vremii e – poate - și starea noastră, mai mult sau mai puțin conștientă. Nu putem controla vremea la nivel conștient, deși există și oameni excepționali, care pot îndepărta norii sau îi pot aduce ( vezi și Biblia, în care putem citi despre ce putea face Isus în relația cu natura). Dar, dacă noi suntem interconetați cu toate ființele vii, dacă și plantele pot vorbi, dacă și ele au emoții, precum dragostea, frica sau gelozia, așa cum ne spun oamenii de știință, dacă animalele au și ele un nivel de conștiință și de emoție, atunci se poate să comunicăm și cu natura, mai degrabă inconștient. Se poate ca primăvara noastră lăuntrică, vara noastră interioară, căldura emoțională, gândul frumos și bun să ne fi rămas undeva, într-o brazdă de iarnă, într-un colț al suferinței și al neliniștii de vreme ce natura – prin manifestările ei – pare să ne sugereze asta. Dacă starea naturii e și starea noastră, dacă starea vremii e cumva și a noastră – cum ne spuneau oamenii din vechime, cei ce și-au cules înțelepciunea prin revelație și prin intuiție – atunci natura pare să ne sugereze că ne-am deconectat de noi înșine, de Sinele nostru, că am pierdut cumva comunicarea și comuniunea cu frumusețea divină, exprimată prin tot ce-i viu. Gândurile negative ale minții noastre sfârșesc prin a ne capta atenția în asemenea măsură încât trecem în grabă pe lângă pomii înfloriți, a căror frumusețe și iubire necondiționată se revarsă peste cei buni și peste cei răi. Dar, cum să mai percepem noi iubirea florilor (oamenii de știință spun că ei transmit iubire și simt când sunt iubiți) de vreme ce ne asurzesc zgomotele mașinilor, ale sirenelor de salvare, ale tramvaielor și – peste toate acestea – zgomotele distrugătoare ale propriilo