Corona Braşov (6) - HCRoman (8) (În tur 24-20)(17:30)
O lungă perioadă de timp, aproape un an de zile, ex-„rulmentistele” au evoluat în micuţa sală a şcolii generale nr. 11 pentru că sala „Dumitru Popescu Colibaşi” a intrat într-o renovare generală. S-a redat în funcţiune odată cu meciul de tenis din Cupa Davis, România - Olanda, iar astăzi redebutează în sală şi formaţia de handbal feminin, Corona, care va primi replica echipei din Roman. Este penultimul meci oficial din actualul campionat în faţa propriilor susţinători. Echipa pregătită de Mariana Târcă şi Dumitru Berbece nu concepe altceva decât victoria aşa cum a fost şi în turul campionatului când au cîştigat în Moldova cu 24-20. Cu toate că echipa nu a mai avut acelaşi parcurs deosebit în retur ca şi în tur, speranţele de calificare în cupele europene nu s-au anulat. Mariana Târcă, aceeasi antrenoare deosebit de optimistă ne-a declarat: „Am dus dorul sălii unde am avut atâtea performanţe deosebite, cu jocuri în cupele europene, unele cu rezultate deosebite. Acum avem emoţii când ne reîntoarcem într-o sală în care avem condiţii de cinci stele, sala arată deasemenea foarte frumos. Ne-am întors aici unde ne este locul şi unde sperăm să reînodăm performanţele trecute. Braşovenii merită performanţă pentru că ştiu ce este performanţa şi pe care-i aşteptăm ca de fiecare dată alături de noi să ne încurajeze, să ne dea aripi. Nu putem unii fără alţii. De acum, pe final de campionat avem şansa noastră în care credem din tot sufletul”.
Fără probleme de lot, braşovencele vor alinia echipa standard: Corona: Ana Maria Olariu, Cristina Sântămărean, Denisa Dedu - Alina Şorodoc, Laura Chiper, Adriana Þăcălie, Marinela Burghel, Oana Cârstea, Camelia Balint-Hotea, Oana Pop-Apetrei, Daniela Brânzan-Raţiu, Nicoleta Tudor, Andreea Pricopi, Diana Druţu. Antrenori: Mariana Târcă, Dumitru Berbece.
HC Roman: Pa