Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Inspectorul care a convins nomenclaturiştii să dezvolte învăţământul în Delta Dunării a devenit cetăţean de onoare al municipiului Tulcea

Publicat in Adevarul, joi 18 aprilie 2013 ·

Pasionat mai mult de meseria lui decât de problematicile PCR, Mihai Albotă, profesor de matematică, rezolva probleme în timpul şedinţelor de partid. A ştiut, însă, cum se deschid uşile şefilor de la Bucureşti şi a reuşit să convingă conducerea centrală a Partidului Comunist Român că sistemul educaţional din Tulcea merită investiţii majore.

Reţeta lui de aducere de fonduri la Tulcea este una atent pusă în practică până în ziua de astăzi: ospitalitatea faţă de musafirii din fruntea ţării l-a ajutat să construiască, în patru decenii, ceea ce este astăzi reţeaua şcolară din judeţul Tulcea.

„Multe şcoli din Deltă au fost deschise după ce Maurer, prim-ministru, a venit la o partidă de vânătoare în deltă. Am fost cu el şi i-am explicat că avem locuri atât de frumoase şi că judeţul acesta merită investiţii. Atunci l-am convins să ne ajute să deschidem zece şcoli în judeţ, în special în Delta Dunării“, a povestit astăzi profesorul Mihai Albotă.

Despre talentul său de a aduce fonduri la Tulcea a vorbit şi colegul său de la „organizaţia de tineret“ de pe strada Victoriei din municipiului Tulcea, fostul primar al municipiului, Mihai Nicolae.

„Pentru Mihai Albotă ministerul nu avea uşi, avea numai bani şi înţelegere. Eu am avut foarte mult de învăţat de la el, am aflat cum se deschid uşile“, a spus fostul primar de Tulcea, care le-a mai povestit celor prezenţi în sala de şedinţe ce făcea Mihai Albotă în timpul şedinţelor de partid. „Ştie cineva? Nu cred! Rezolva probleme de matematică, asta făcea profesorul Albotă în timpul şedinţelor“, a mai amintit Mihai Nicolae.

Atunci când domnia sa a venit la conducerea învăţământului tulcean în judeţ existau două licee. Aproape tot ce există astăzi în domeniul învăţământului poartă, cumva, amprenta profesorului Mihai Albotă.

Titlul de cetăţean de onoare şi cheia oraşului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 31 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°