Șase erau personajele care, la Pirandello, cereau unui regizor imaginar să le urce pe scenă, să le distribuie un rol și să le spună povestea. Cineva, altcineva, trebuia așadar să le scrie istoria, asamblînd cele șase scenarii într-un text omogen, într-un „story“ unde fiecare din acești eroi virtuali se preda de bunăvoie autorului nevăzut, în așteptarea unei montări asupra căreia nu aveau nici o influență. Mi s-a aprins beculețul pirandellian meditînd, de vreo două săptămîni încoace, la leadership-ul politicii românești, unde personajele aflate în situația de mai sus par să fie trei. De cînd cu rașchetarea Parchetelor într-o coabitare ce a deviat cursul politicii românești într-o direcție neașteptată, jocurile cu măști au căpătat o intensitate specială. Firul vechii narațiuni fiind comutat într-un spațiu în lucru, cu alte reguli și relații în recompunere între foștii actori, cele trei personaje își caută identități adaptate unei lumi unde, deocamdată, pînă la redistribuirea în noile roluri, se improvizează enorm. Cine să fie însă regizorul? În devălmășia actuală, aș conta doar pe lucrarea hazardului.Antonescu, Crin Asimilează greu, cu multe puseuri de refuz, logica simbolică a coabitării Ponta-Băsescu. Prima exprimare violentă a acesteia – schimbările din Justiție – l-au împins în defensivă și, imediat, într-o contraofensivă furioasă, ca aflat în fața unei table de șah unde își descoperea aliatul sacrificînd o piesă importantă și cedînd adversarului, cel puțin aparent, fără luptă un prețios spațiu de manevră. Impulsul lui Ponta sfida tiparul armonizării deciziilor în USL și penalizarea lui Antonescu avea să fie extrem de drastică. Angajat în manifestări de ordin politic mult mai libere în mișcări prin comparație cu orizontul lui Ponta, limitat de iureșul constrîngerilor legate de administrarea țării, Crin Antonescu rămîne pliat pe temele „hard“ care au dus USL