de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
18 aprilie 2013 23:06
1 vizualizare
A-A+
După ce, în urmă cu aproape doi ani, avrigeanca Maria Grancea a primit premiul şi titlul "Bibliotecarul anului", în cadrul Galei Premiilor în Educaţie, a venit vremea ca şi Biblioteca Orăşenească Avrig, instituţia unde aceasta îşi desfăşoară activitatea, să fie foarte aproape de câştigarea unui important premiu naţional. În urmă cu puţin timp, biblioteca publică din Avrig a fost nominalizată printre finaliştii celei de-a doua ediţii a Galei Industriei de Carte din România BUN DE TIPAR, această performanţă fiind rezultatul activităţii deosebit de complexe, variate şi interesante, desfăşurate aici sau organizate cu sprijinul instituţiei.
La Gala Industriei de Carte din România BUN DE TIPAR, Biblioteca Orăşenească Avrig (singura bibliotecă din judeţul Sibiu prezentă la etapa finală) a fost nominalizată la Categoria 6- „Cea mai bună bibliotecă”, în competiţia pentru acest premiu fiind incluse şi Biblioteca Judeţeană Timiş, Biblioteca Judeţeană Cluj, Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti şi Biblioteca Centrală Universitară Timişoara.
În cadrul acestui eveniment, mai sunt organizate secţiuni pentru „Cea mai frumoasă carte” (Concepţie grafică, Carte ilustrată), „Cea mai bună carte a anului” (Beletristică, Non-ficţiune, Carte de ştiinţă, Carte pentru copii şi tineret), „Cea mai bună traducere”, „Cea mai bună colecţie”, „Cea mai bună carte netipărită” (E-Book, Audiobook), „Cea mai bună tipografie”, „Cea mai bună librărie”, "Bestseller românesc – cel mai vândut titlu al anului", "Best New Entry" (Edituri, Librării). De asemenea, vor fi acordate şi mai multe premii speciale, pentru "Cea mai bună campanie de Marketing/PR/CSR" şi "Cea mai eficientă platformă online dedicate promovării cărţilor".
Anunţarea câştigătorilor galei va avea loc joi, 25 aprilie,