În urmă cu cinci-şase ani, mulţi antreprenori timişoreni încă mai credeau că piaţa imobiliară este o perpetuă mină de aur, cu preţuri mereu în creştere, şi că dorinţa unor tineri de a schimba statutul de chiriaş cu cel de proprietar – oricum, în orice condiţii –, poate fi exploatată la nesfârşit. Din acele vremuri, zona marginală a Timişoarei s-a ales cu un peisaj aproape dezolant. Terminalele Căii Girocului, ale Căii Şagului şi Aradului sunt flancate, pe unele porţiuni, de mini-cartiere în diverse stadii de realizare, de blocuri noi în care încă sunt aşteptaţi proprietarii. Unele sunt în roşu, altele, în diverse stadii de prefinalizare. Bannerele cu „Ocazie!”, „De vânzare!” nu par să aibă efect asupra potenţialilor clienţi, şi oricine trece cu maşina, seara, prin acele zone poate vedea că la un bloc de zeci de apartamente se văd doar câteva luminiţe din camerele unor rezidenţi temerari.
Fostele viitoare cartiere ale Timişoarei
Pentru timişoreni deja fac parte din peisaj o serie de blocuri noi construite la ieşirea din Timişoara spre Calea Aradului, Girocului sau Şagului. Din multe imobile de acest gen, noaptea nu sclipesc prea multe lumini, semn că dezvoltatorii imobiliari sunt în continuare în căutare de clienţi, deşi construcţia, în cazul unora, s-a terminat de ani buni. Aceste blocuri sunt rezultatele palpabile, din beton, sticlă şi oţel, ale febrei imobiliare. Considerat ani de zile o piaţă în continuă creştere, sectorul imobiliar timişorean dădea, totuşi, semne încă din 2007 sau 2008 că nu va fi o perpetuă mină de aur. În primul rând, populaţia Timişoarei nu a mai fost una în creştere de ani buni, cu toţi studenţii care vin aici an de an. În plus, declinul demografic făcea ca tot mai multe apartamente vechi să apară pe piaţă, în zone bune din Timişoara.
Totuşi, mulţi antreprenori par să nu fi ţinut cont de aceste aspecte de
