Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponturi să te aperi de câinii vagabonzi. Specialiştii ne învaţă ce să facem când suntem atacaţi de haite de maidanezi

Publicat in Adevarul, joi 18 aprilie 2013 ·

Haitele de maidanezi reprezintă o reală şi iminentă ameninţare urbană. „Dacă nu sunt sterilizaţi, vor invada oraşele“, avertizează iubitorii animalelor. Câinii vagabonzi se aciuează pe lângă comunităţi şi se înmulţesc continuu, atacând trecătorii. Creşterea necontrolată a maidanezilor va fi greu de stăpânit dacă autorităţile nu iau măsuri urgente de sterilizare a acestora.

Cel care trage acest semnal de alarmă este chiar un militant pentru apărarea animalelor, Zeadin Murat – preşedintele asociaţiei chinologice Hobby din Constanţa.

„Dacă nu se face ceva cu ei, maidanezii care cresc la marginea comunităţilor vor invada oraşele. Vor fi un mare pericol! Au crescut la marginea oraşului, s-au organizat în haite şi învaţe să se organizeze singuri. În câţiva ani vor fi o ameninţare serioasă la adresa oamenilor.

Maidanezii nu trebuie omorâţi, pentru că alţii le vor lua locul la nesfărşit. Câinii, mai ales cei fără valoare chinologică, trebuie sterilizaţi printr-un program pus în practică de urgenţă, la nivel naţional. Aşa cum se practică în ţările civilizate“, arată Murat.

Într-o singură seară, la Urgenţa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa s-au prezentat 3 constănţeni muşcaţi de câini. Ana-Maria (18 ani) a fost atacată de o haită în Parcul Tăbăcărie. „Erau ca turbaţi, m-au înconjurat şi s-au repezit la mine ca la o pradă. Şi-au înfipt colţii în pantalonii mei şi mi i-au rupt. Am crezut că acolo mor. Nu m-am gândit în viaţa mea că o să păţesc aşa ceva, pe stradă, în parc. Am mers la spital ca să-mi fac vaccin antirabic. Nu eram prima din acea seară atacată de câini. Chiar nu se poate face ceva cu maidanezii, să-i adune de pe străzi? Sunt mai mulţi decât trecătorii“, spune Ana-Maria.

La Constanţa, câinii vagabonzi sunt o problemă nerezolvată - tot din cauza oamenilor care gonesc hingherii - spune primarul Radu Mazăre. O fe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 26 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 29 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 17 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°