>14 firme din judeţ sunt membre fondatoare, iar preşedinte este Adrian Bădăluţă
La Gura Humorului a fost înfiinţată o asociaţie ce poartă numele de Patronatul Teritorial „Centrul de dezvoltare nordest”, asociaţie care îşi propune să susţină agenţii economici şi să impulsioneze procesul de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Ea are ca membri fondatori 14 firme din judeţul Suceava, din diverse domenii de activitate, preşedintele ei fiind Adrian Bădăluţă.
La acţiunea de prezentare a scopurilor asocierii au participat reprezentanţi ai administraţiei judeţene, parlamentari, primari şi numeroşi oameni de afaceri.
Preşedintele acestui patronat a explicat că premisa cu care fondatorii pleacă la drum este că niciodată nu vor spune, niciodată şi că nu îşi propun găsirea de vinovaţi, ci doar soluţii. El a subliniat că, în prezent, comunitatea de afaceri se află la o răscruce. „Ori rămânem să ne plângem de situaţie şi să cerem sprijin din afară, ori e cazul să acceptăm că lumea sa schimbat şi să acceptăm că modelele de ieri sunt perimate” a spus preşedintele Patronatului teritorial „Centrul de dezvoltare nordest”.
Adrian Bădăluţă a arătat că scopul principal al patronatului este de a organiza activităţi în susţinerea şi apărarea intereselor firmelor membre sau în relaţiile acestora cu autorităţile, sindicatele şi persoanele fizice, dar şi promovarea şi apărarea agenţilor economici şi organizaţiilor patronale în raportul acestora cu autorităţile publice locale, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi străinătate.
Totodată, noua asociaţie ar urma să impulsioneze procesul de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi să promoveze cooperarea şi colaborarea cu structuri profesionale şi patronale similare organismelor profesionale patronale internaţionale, dar şi să contribuie la atragerea de fonduri pentru de