Primăvara se încăpăţânează să vină. Ne uităm pe fereastră şi populăm priveliştea cenuşie şi friguroasă, cu primăverile verzi şi înflorite de altădată. Aveţi vreo amintire deosebită, legată de o zi de aprilie petrecută în pădurea verde? Puneţi-vă pe scris! Paginile revistei noastre abia aşteaptă să înverzească şi să se încălzească cu soare adevărat.
Şi-n anul acela s-a întâmplat la fel ca-n alţi ani. Totul a început cu vreo trei, patru săptămâni înainte de Paşti. Parcă înnebuniseră cu toţii, nu mai aveai cu cine să te înţelegi. Femeile din casă, Buna şi Mama, deschideau ferestrele şi uşile de la toate încăperile, paturile şi dulapurile erau trase de la locurile lor, ştergarele şi covoarele duse la vâltoare, vasele erau luate din cuie şi de pe poliţe şi puse afară, în vailingul cel mare, la frecat cu cenuşă. Totul era în casă întors, nimic nu mai era la locul lui, căci începea marea curăţenie de primăvară. Până şi lăduca mea cu jucării era aruncată în gura podului de la şură. "Las-o acolo", îmi zicea Buna, "până după Sărbători. Nu vezi că ne împiedicăm de ea pe aici?". Ce puteam să mai zic, dacă nici tata nu se punea cu femeile, când era curăţenia cea mare. Lăsam lada acolo, căci ştiam din anii trecuţi că va trebui să cobor tot eu jucăriile, pe rând şi pe furiş, ca să le aduc iar pe toate în colţul meu din bucătărie, pe care-l împărţeam cu Ciurli, motanul cel gras.
În zilele acelea, când totul mirosea a var şi-a leşie, mi-era mai uşor să scap de sub ochii lor şi să fug de-acasă. O luam pe uliţa Nastasiei şi, din câţiva paşi, ajungeam în pădure, unde nimeni nu văruia şi nici nu trântea geamuri, vase, pahare şi uşi. Acolo era totdeauna curat, chiar şi atunci când încă nu era topit bine omătul şi când mai erau nenumărate mlaştini pe la marginea poienilor. Cine oare face curat în pădure?, m-am gândit eu odată, în timp ce treceam pe cărarea sp
