Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenția de presă Reuters a publicat din greșeală necrologul unuia dintre cei mai bogați oameni ai planetei!

Publicat in News Timisoara, vineri 19 aprilie 2013 ·

“Prădător, o enigmă învelită în intelect, contradicţii şi bani” – așa a fost zugrăvit George Soros, în ceea ce se presupune că a fost publicarea, dintr-o greșeală, a necrologului acestuia pe site-ul prestigioasei agenții de presă.

Surprinzătoare pentru toți cei care au apucat să vadă materialul publicat a fost duritatea necrologului, care îl prezintă pe George Soros ca pe un ipocrit şi care vorbeşte despre toate crizele financiare pe care acesta le-ar fi cauzat, în mod deliberat, pariind pe diverse monede.

În primul paragraf al materialului, Soros, acum în vârstă de 82 de ani, este denumit “prădător“. Ulterior, în paragrafele următoare, se face referire la acesta ca fiind “o enigmă învelită în intelect, contradicţii şi bani“.

Necrologul nu ar fi trecut cu vederea, se pare, nici dimensiunea filantropică a personalității controversatului George Soros, amintind și despre cei ” 8 miliarde de dolari pe care el le-a donat prin intermediul numeroaselor organizaţii de caritate pe care le controlează”.

Articolul, temeinic documentat, a menționat și donaţiile lui Soros pentru diverse cauze liberale, precizând că: “în încercarea sa de a opri realegerea lui Bush, Soros a donat 23,5 milioane de dolari unui număr de cel puţin 500 de grupuri liberale şi progresive în timpul ciclului electoral american din 2003-2004“.

Ulterior, agenţia de presă Reuters a retras acel articol de pe site-ul său şi a postat pe contul său de Twitter o clarificare:

“Reuters a publicat din greşeală, în avans, necrologul finanţistului şi filantropului George Soros. Un purtător de cuvânt al domnului Soros a spus că omul de afaceri, care locuieşte la New York, trăieşte şi este sănătos. Reuters regretă eroarea comisă“.

Cine este George Soros? 

George Soros este un om de afaceri american de origine maghiară care a devenit bogat şi celebru în 1992, în urma unei tranza

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 20 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°