Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat şi premier în perioada 2000-2004, Adrian Năstase, a fost primit cu aplauze şi îmbrăţişări calde la Congresul PSD, desfăşurat vineri în capitală.
Adrian Năstase se află la prima sa prezenţă publică după eliberarea din penitenciar, unde a executat o treime din pedeapsa de doi ani de inchisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii" referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale din 2004.
Actualul secretar al PSD, Liviu Dragnea, care va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, l-a strâns în braţe preţ de câteva secunde pe Adrian Năstase, care de altfel s-a bucurat de o prezenţă călduroasă din partea celor cinci mii de delegaţi de la Congresul PSD.
Adrian Năstase a fost încarcerat în seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
Adrian Năstase s-a declarat tot timpul nevinovat. La câteva ore după decizia instanţei, a încercat să se sinucidă chiar în faţa unuia dintre poliţiştii care veniseră să îl aresteze. Ofiţerul nu a reuşit să-l oprescă înainte să pună mâna pe pistol, dar a reuşit să îi dea peste mână în momentul în care a apăsat pe trăgaci, iar glonţul i-a provocat o rană uşoară.