* în parteneriat cu o companie din Spania, brăilenii vor amenaja zona turistică Poiana Braşov
O firmă din Brăila va amenaja zona turistică Poiana Braşov în parteneriat cu o companie din Spania, în cadrul unui contract de lucrări de 27,7 milioane de lei inclusiv TVA. Este vorba despre SC "Valve International" SA Brăila în asociere cu SC "Niliten SLU" Spania, cele două firme câştigând o licitaţie organizată de municipiul Braşov în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Potrivit anunţului de atribuire, denumirea contractului este "Amenajare zona turistică Poiana Braşov - Amenajare spaţii de agrement şi divertisment". La licitaţia având unic criteriu de selecţie "preţul cel mai scăzut" au fost primite 10 oferte, dintre care opt au fost declarate admisibile. Astfel, de la o valoare estimată a contractului de 30,1 milioane de lei fără TVA, s-a ajuns la încheierea contractului cu firma brăileană şi cea spaniolă la preţul de 22,34 milioane de lei fără TVA, adică circa 27,7 milioane cu tot cu TVA. Contractul va putea fi subcontractat, dar această parte nu poate depăşi suma de aproape 1 milion de lei fără TVA fiind aici vorba de lucrări la instalaţii electrice, plus branşamente şi instalaţii utilizare gaze. Aşa cum am spus, finanţarea se face din fonduri comunitare, mai precis Fondul European de Dezvoltare Regională- POR 2007-2013 Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli urbani de creştere.
Firma din Brăila, "Valve Internaţional" SA, are un capital social de 500.000 lei şi este proprietatea lui Florian Ion (99%) şi Nicu Radu (1%). Potrivit celor mai recente date de bilanţ, aferente anului 2011, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 25 milioane de lei cu un număr mediu de 63 de salariaţi, raportând la final un profit net de aproape 270.000 lei.
* în parteneriat cu o companie din Spania, brăilenii