Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate drumurile duc spre finală!

Publicat in CityNews Alba, vineri 19 aprilie 2013 ·

Baschetbaliştii clujeni sunt foarte aproape de semifinale, după ce a reuşit să câştige unul din cele două meciuri disputate la Oradea. Mâine şi poimâine sunt programate cele două partide de la Cluj, iar "U" Mobitelco se califică automat dacă le câştigă pe ambele. În cazul în care scorul general va fi egal şi după aceste confruntări, întâlnirea decisivă va avea loc la Oradea.

"U" Mobitelco Cluj pare favorită la calificarea în semifinalele play-off-ului, după ce a reuşit să câştige o partidă pe terenul adversarilor de la CSM Oradea. Pentru aceasta, baschetbaliştii pregătiţi de Niksa Bavcevic sunt obligaţi să nu facă niciun pas greşit în cele două partide care vor avea loc azi şi mâine la Cluj. Sean Barnette este conştent de miza celor două meciuri. Americanul spune că aruncările libere pot decide echipa care se va califica mai departe. "Sâmbată va fi un meci foarte important. Suntem pregătiţi pentru a trece la conducere, ne-am pregătit toată săptamâna. Ştim însă că trebuie să dăm tot ce putem pentru a câştiga sâmbată. Luăm fiecare meci aşa cum vine, iar primul este sâmbătă. Până la cel de duminică mai este mult. În play-off, aruncările libere pot câştiga meciul! Câştigi sau pierzi cu o aruncare liberă!, a declarat Barnette.

Ross este incert

Antrenorul Niksa Bavcevic spune că cele două echipe se cunosc foarte bine şi că meciurile sunt deschise oricărui rezultat: "Seria aceasta este cea mai interesantă dintre toate partidele din sferturi. Este 1-1, în rest în toate celelalte este 2-0. Se întâlnesc două echipe foarte apropiate valoric. Ei ne ştiu foarte bine sistemul, noi la fel, îl ştim pe al lor, aşa că nu sunt prea multe secrete între aceste echipe. Suntem conştienţi de valoarea lor, avem mare respect pentru echipa din Oradea". Tehnicianul croat are şi unele probleme de lot înaintea dublei cu CSM Oradea. "Avem probleme cu Steve Ross, el s-a accidentat în

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°