Ar trebui să mă simt descurajat, probabil optimismul meu funciar mă face să nu fiu. Sau nu încă. Sau să sper că nu voi fi niciodată, iar lucrurile se vor schimba.
Peste câteva zile, de Sfântul Gheorghe, 23 aprilie, va fi şi Ziua Internaţională a Cărţii. Pentru a promova lectura, tipăriturile şi drepturile de autor, UNESCO a stabilit ca această zi să fie sărbătorită de toată lumea - şi se întâmplă din 1995. N-a fost o zi aleasă întâmplător. Atunci au murit doi coloşi ai literaturii universale – William Shakespeare şi Miguel de Cervantes. (Trec între paranteze că ziua e legată şi de alţi scriitori foarte importanţi - peruanul Inca Garcilaso de la Vega, englezii William Wordsworth şi Rupert Brooke, francezul Jules Barbey d'Aurevilly). Din 2005, prin Hotărâre de Guvern, ziua a fost declarată şi "Ziua Bibliotecarului din România", astfel că în România, începând cu 2005, se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor.
Mă uit, simplă curiozitate, pe Google şi constat că aproape nu este anunţată vreo manifestare pe 23 aprilie. Doar Asociaţia Bibliotecarilor din România organizează prima ediţie a Nopţii Bibliotecilor Româneşti. Foarte frumos! Raţiunea de a fi a oricărei biblioteci este de a sprijini sănătatea culturală şi educaţională a unui popor. Poate va creşte vizibilitatea bibliotecilor în societate, deşi mă îndoiesc.
Alte manifestări aproape că nu merită amintite – se vor strânge într-o comună cărţi pentru copii, se vor lansa în altă parte nişte cărţi şi se vor citi poeme. Atât, într-o ţară de peste douăzeci de milioane de locuitori!
Indiferenţa pentru carte copleşeşte, nu ştiu să fi fost în vreo epocă mai gravă. Deşi continuă să fie tipărite cărţi, scriitorii continuă să scrie şi să spere, iar editorii continuă să facă slalomuri de supravieţuire.
De toate, încep să fiu di
