Infinitul albastru
- "Ancheta" revistei noastre, "Unde vă simţiţi acasă?", vă adresează şi dumneavoastră această întrebare. Sunteţi un om umblat, un om care s-a rătăcit şi regăsit de multe ori şi de aceea cred că tema vi se potriveşte destul de bine...
- Aşa este şi îmi place foarte mult tema dumneavoastră. "Formula AS" se străduieşte mereu să inventeze subiecte care să aducă la lumină părticele ascunse din sufletele oamenilor, iar acest subiect va reuşi cu siguranţă. După părerea mea, acasă este o stare. Însemnătatea cuvântului "acasă" este o trăire care nu ţine de buletinul de identitate sau de nişte pereţi, cel puţin nu de fiecare dată. Uite, când îmi pui această întrebare, din imbold, ca un prim gând care îmi vine în minte, îţi voi răspunde: eu mă simt acasă la mare. La orice ţărm de mare sau de ocean din lumea asta aş fi, pe mine mă invadează o ciudată stare de bine, când văd nesfârşirea aceea albastră. De parcă îmi spală valurile toate grijile. Este o stare pur şi simplu bună. Nu contează anotimpul care o învăluie, marea e mereu la fel de frumoasă şi de terapeutică pentru mine. De exemplu, una dintre cele mai încântătoare imagini pe care le-am văzut în viaţa mea şi de care îmi aduc aminte frecvent, mai ales când vreau să mă liniştesc, este următoarea: eu, pe ţărmul Mării Baltice, la malul unei mări aproape îngheţate, iar pe gheaţa aceea căzuse un strat proaspăt de ninsoare imaculată. Totul alb. Chiar şi largul mării prinsese o culoare alburie, mult mai deschisă decât de obicei. Senzaţional a fost că, la un moment dat, această imagine incredibilă, albă, statică, a fost mişcată de zborul calm şi lin al câtorva lebede, albe la rândul lor, care au făcut pentru câteva secunde ca imensitatea aceea monocromă să se dinamizeze. O imagine de film. Sublim. Ba chiar şi eu mă nimeream bine în acest cadru, pentru că eram îmbrăcată cu totul