de N. I. DOBRA
19 aprilie 2013 21:09
2 vizualizari
A-A+ În Statele Unite - şi nu numai - după valul de violenţă care a luat proporţii în ultima vreme, se discută mult şi în contradictoriu dacă pedeapsa cu moartea este o soluţie pentru limitarea fărădelegilor. Este o problemă, după a mea părere, fără finalitate, ca şi stârpirea corupţiei şi a corupţilor. Răul s-a încetăţenit atât de adânc în toate societăţile încât nici nu ştii de unde să începi eradicarea lui. Americanii, şi ei sunt împrăţiţi pe tot felul de "bisericuţe": unii spun că interzicerea vânzării-cumpărării de arme ar fi o soluţie, alţii nici nu vor să audă de aşa ceva, dreptul constituţional premiţându-le să-şi apere avutul şi familia, încă de la obţinerea independenţei faţă de Marea Britanie. Unii cer abolirea pedepsei cu moartea, argumentând prin faptul că pe răufăcători nu-i sperie această perspectivă, alţii, dimpotrivă, sunt adepţii Legii Talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dintre, ai ucis, trebuie să mori. Ca să nu mai spun că, în SUA, orice execuţie este pusă în scenă, pregătită precum un spectacol pe Broadway.
Iată cazul lui Caryl Chessman, unul din multele cu care americanii se "mândresc".
Luni, 2 mai 1960, la ora 10 dimineaţa, la 4.653 de zile după ce şi-a ascultat sentinţa de condamnare la moarte, Caryl Chessman a intrat în camera de gazare a închisorii San Quentin (California). Era îmbrăcat cu blue-jeans şi cămaşă albă, descheiată la gât. Cei care urmau să facă manevrele repetaseră scenariul, pentru ca totul să iasă perfect, atât pentru gazetari, cât şi pentru spectatorii amatori de senzaţii noi. (Îmi vin în minte scenele din timpul Revoluţiei Franceze, când mulţimile se buluceau în pieţele Parisului, pentru a asista, în delir, la ghilotinarea "duşmanilor". Şi nici englezii n-au fost mai breji, una-două... organizând câte o execuţie. (Din fericire, atunci încă