Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem bani pentru biserici, iar copii se înghesuie în şcoli. După Revoluţie, cinci biserici au fost ridicate pentru fiecare şcoală nouă

Publicat in Antena 3, vineri 19 aprilie 2013 ·

Bisericile au apărut după Revoluţie precum ciupercile după ploaie. Din păcate, nu şi şcolile. Ba din contră, numărul lor a scăzut considerabil. Chiar dacă cei mai mulţi români merg la biserică doar la marile sărbători ei sunt dornici să dea bani pentru contruirea de noi lăcaşuri de cult.

Ceea ce ne arată că românii pun credinţa pe primul loc, înainte educaţiei sau a sănătăţii.

În timp ce în ţara noastră se construia o şcoală, cinci noi bisericii erau gata de sfinţit, scriu jurnaliştii de la gandul.info. Că românii sunt credincioşi o dovedeşte şi faptul că multe dintre aceste biserici au fost ridicate din donaţii directe. Cifrele arată că educaţia sau sănătatea au rămas pe locul doi.

Conform statisticilor, după 1989 s-au construit peste 2000 de bisericii ortodoxe, plătite integral cu banii daţi de români. În medie apar 90 de biserici ortodoxe pe an. De partea cealaltă, interesul pentru ridicarea de şcoli noi a fost atât de mic încât abia s-a reuşit construirea a 386 de unităţi şcolare plătite de Uniunea Europeană.

O posibilă explicaţie ar fi şi faptul că este foarte simplu să donezi bani pentru construcţia de biserici, dar extrem de complicat şi birocratizat să dai bani direct pentru sprijinirea unei unităţi şcolare de stat, mai scrie gândul.

Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică în ţara nostră sunt aproximativ 21 de mii de şcoli. În acelaşi timp, în ianuarie 2013 în ţara noastră existau aproape 18. 500 de biserici, aparţinând tuturor cultelor religioase recunoscute oficial. Biserica Ortodoxă deţine aproape 13.000 lăcaşuri de cult.

Foto: Agerpres

Citeşte mai multe despre: scoala biserica credinta lacasuri de cult.

Bisericile au apărut după Revoluţie precum ciupercile după ploaie. Din păcate, nu şi şcolile. Ba din contră, numărul lor a scăz

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 2 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 2 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 9 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 6 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°