Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festival de tradiții românești la Alba Iulia, finanțat de AFCN

Publicat in Informatia de Alba, vineri 19 aprilie 2013 ·

După a doua etapă de concurs, Administrația Fondului Cultural Național a acordat finanțare Asociației Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA, pentru proiectul Din lada de zestre – Festival de tradiții românești, ediția I, depus la secțiunea Artele Spectacolului, în cadrul primei sesiuni din 2013.

La început de septembrie 2013, Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba va organiza a doua ediție a Târgului Meșterilor Populari din Cetatea Marii Uniri. În cadrul acestui eveniment, se va organiza prima ediție a Festivalului de tradiții românești – Din lada de zestre, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.

În Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, care cuprinde județele Alba și Mureș, în cele 10 protopopiate (Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Câmpeni, Blaj, Târgu Mureș, Reghin, Luduș, Sighișoara și Târnăveni) există interes pentru promovarea și valorificarea zestrei tradiționale locale, prin implicarea directă a preoților. Astfel, grupurile tradiționale din aceste parohii vor prezenta în cadrul Festivalului de tradiții tezaurul lor autentic: obiceiuri și tradiții, jocuri bătrânești, rapsozi și creatori populari. Timp de trei zile, cât durează Târgul Meșterilor Populari, folclorul autentic „va asedia” întreaga Cetate.

Cu sprijinul Muzeului Național al Unirii, în Sala Unirii se va organiza un simpozion la care vor participa specialiști din domeniu, etnografi, folcloriști, scriitori și iubitori de folclor. Se vor prezenta lucrări legate de tematica stabilită, lansări de carte și vizionări de filme tradiționale. De asemenea, se vor amenaja expoziții de icoane și fotografii vechi reliefând aspecte din viața satului românesc tradițional. La final de proiect, fotografiile realizate la festival vor fi editate pentru tipărirea unui număr mare de broșuri, care vor fi distribuite în parohiile participante, cu sprijinul Arhiepiscopi

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 3 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum o ora
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 11 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 6 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 6 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 6 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 2 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°