„Educație pentru sănătate” ar urma să se numească nouă disciplină pe care vor să o introducă în școli și să fie studiată obligatoriu de elevi 18 deputați și senatori. Ei susțin că noua disciplină îi va educa pe copii cum să mânânce sănătos, de ce este bine să mergem la medic, dar și la ce riscuri sunt suspuși tinerii care nu se protejează în timpul actului sexual.
Parlamentarii spun că noua materie este necesară, având în vedere ultimele statistici care arată că a crescut numărul adolescenților care fumează, consumă alcool, droguri, dar și a fetelor care rămân însărcinate la o vârstă fragedă.
Cei 18 parlamentari susțin că noua meterie este necesară și pentru educarea copiilor în ceea ce privește comportamentul alimentar și în ceea ce privește controalele medicale de rutină. „În multe țări, educația pentru sănătate este obligatorie în școli. Educația pentru sănătate permite celui care urmează o instituție de învățământ să dezvolte cunoștințe, deprinderi și abilități necesare păstrării și ameliorării sănătății, profilaxiei bolilor”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege. Vezi aici proiectul de lege
Aceștia spun că noua materie este necesară cu atât mai mult cu cât „podiumul cazelor de deces” este ocupat de afecțiuni asociate cu factori de risc cu determinism comportamental (fumat, alimentație, sedentarism, obezitate, relații sexuale neprotejate) ce pot fi corectați prin educație.
Educația sexuală, capitol în noul manual ce ar putea fi studiat
„Educația necorespunzătoare în domeniul sănătății reproducerii a dus la creșterea comportamentelor sexuale de risc legate atât de vârsta începerii vieții sexuale, lipsa mijloacelor de protecție sau cu parteneri multiplii- tradus prin creșterea numărului mamelor minore și patru nedorite locuri fruntașe șa nivel european și mondial: mortalitate prin avort, mame minore, abandon de copii î