Nici un candidat la funcţia de şef al statului nu a fost ales la alegerile prezidenţiale din Italia, în cel de-al cincilea tur de scrutin, care s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă la sediul Camerei Deputaţilor de la Roma, conform Agerpres.
"Marii electori" italieni 1007 senatori, deputaţi şi delegaţi ai celor 20 de regiuni s-au reunit din nou sâmbătă dimineaţă, la ora locală 10:00, pentru al cincilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, un nou scrutin inutil, în care niciun candidat nu a fost ales, deoarece principalele partide au decis să voteze în alb, sau să nu participe la scrutin, după eşecul de vineri seară al candidaturii fostului prim-ministru Romano Prodi.
Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta) al lui Silvio Berlusconi a decis să nu participe la scrutin, în timp ce aliaţii săi din partidul populist de dreapta Liga Nordului au participat, dar au votat în alb, la fel ca formaţiunea de centru 'Alegere civică', fondată de actualul premier demisionar, Mario Monti.
Partidul Democrat (PD, de centru-stânga) condus de Pier Luigi Bersani care şi-a anunţat intenţia de a demisiona după alegerea noului preşedinte al Republicii a decis vineri seară, după eşecul candidatului său, Romano Prodi, să voteze de asemenea în alb, la cel de-al cincilea scrutin.
Mişcarea 5 Stele (M5S) a bloggerului Beppe Grillo, care a cristalizat votul de protest al electoratului italian la ultimele alegeri generale din 24-25 februarie, a continuat să îşi voteze propriul candidat, juristul Stefano Rodota ,80 de ani, expert în drept constituţional, care a fost votat şi de principalii aliaţi ai lui Bersani, "marii electori" din partidul Stânga, Ecologie şi Libertate (SEL). Stefano Rodota a obţinut 210 voturi majoritatea absolută necesară fiind de 504 preferinţe.
Buletinele de vot în alb şi nule au fost în număr de 462.