Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Nici nu mai ştiu de când nu am mai marcat, sper să o fac etapa viitoare”

Publicat in Liga2, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Deşi a venit la Arad doar la începutul acestei săptămâni, Valentin Badea a bifat destule minute în disputa cu Luceafărul Oradea. Fostul stelist recunoaşte că nu stă prea bine din punct de vedere fizic, dar asta nu-l împiedică să creadă că o poate ajuta pe UTA în etapele ce urmează.

„Nu am mai jucat un meci oficial de la Farul, din sezonul trecut. La Buftea am fost doar să mă pregătesc, mi-am plătit singur cantonamentul, dar nu am rămas acolo. Am mai avut apoi şi alte contacte şi promisiuni, dar nu s-au concretizat şi am decis să mă antrenez pentru la vară. A apărut această ocazie, am înţeles că se vrea promovarea, sunt toate condiţiile asigurate pentru asta şi acum depinde doar de noi dacă vom şi reuşi. Baza în pregătire o am, dar îmi lipsesc antrenamentele cu echipa, una bună, tânără şi motivată”, a spus atacantul, care în cele două zile libere decretate de Falub pentru utişti se va afla pe teren pentru a recupera din decalajul fizic pe care-l are faţă de colegii săi.

Badea a fost implicat direct în faza ce a produs golul desprinderii „textiliste”, în cel de-al treilea minut al meciului cu orădenii. „A fost penalty, jucătorul advers m-a şi tras m-a şi călcat. Mi-ar fi plăcut să dau gol, nu să fiu faultat. Apoi, mi-aş fi dorit să bat eu lovitura de la 11 metri, dar regulile erau clare aici. A bătut Laso şi a făcut-o foarte bine. Eu nici nu mai ştiu de când nu am mai marcat, sper să o fac etapa viitoare. Astăzi, nu aveam cum să nu câştigăm la câte ocazii au fost. Am avut şi bară şi situaţii de singur cu portarul, trebuia să câştigăm mult mai clar, dar bine că am luat toate punctele până la urmă”, mai afirmă fotbalistul de 30 de ani.

Acesta nu crede că o serie de şase victorii consecutive ar putea fi imposibil de realizat pentru „Bătrâna Doamnă”. „Un meci am câştigat, mai avem cinci. Personal, am mai legat o astfel de serie la Stea

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 20 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum 48 minute
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 2 ore
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Deloitte a asistat Alior Bank în vânzarea către Patria Bank a unui portofoliu de credite de 97 mil. lei

Ziarul Financiar acum o ora
Deloitte România a asistat sucursala din România a instituţiei financiare poloneze Alior Bank în vânzarea unui portofoliu de credite de aproximativ 4.000 de clienţi persoane fizice către Patria Bank. Tranzacţia, care constă în credite de consum perf

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°