Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic, valabilă duminică, până la ora 15.30, în nouă judeţe din ţară, unde vor fi intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge la rafală 55 - 65 de kilometri pe oră.
Avertizarea este emisă pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi.
Potrivit avertizării nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, duminică, până la ora 15.30, pe arii relativ extinse în judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui, precum şi local în judeţele Iaşi şi Botoşani se vor semnala intensificări de vânt cu viteze ce vor atinge şi depăşi local la rafală 55 de kilometri pe oră şi izolat 65 de kilometri pe oră.
Avertizarea cod galben este valabilă, până la ora 15.35, şi în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, unde vor fi intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge la rafală 55 - 65 de kilometri pe oră. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »