Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO 80.000 de americani au sărbătorit ziua marijuanei în Colorado. Două persoane au fost rănite în urma unui atac armat

Publicat in Adevarul, duminică 21 aprilie 2013 ·

Primul marş aniversar pentru legalizarea consumului de marijuana s-a încheiat cu violenţă în oraşul american Denver din statul Colorado. Un atac armat a rănit două persoane şi a împrăştiat mulţimea de oameni care a fumat marijuana pe străzi, strigând „Aşa miroase libertatea!” şi formând un nor vizibil de la câteva sute de metri cu fumul expirat.

Un bărbat şi o femeie au fost răniţi după ce au fost trase cel puţin şapte focuri de armă la marşul de celebrare a legalizării consumului de marijuana în statul american Colorado, potrivit Associated Press. Cele două persoane nu au suferit răni grave şi doctorii se aşteaptă ca acestea să se recupereze complet.

Poliţia caută acum doi potenţiali suspecţi, a declarat Sonny Jackson, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Denver. Participanţii au descris o atmosferă relaxată, jovială, care s-a transformat într-un singur moment în panică şi haos.

Rereprezentanţii forţelor de ordine au declarat că ancheta este îngreunată de lipsa martorilor. „Toată lumea a fugit, asta este problema”, a declarat un purtător de cuvânt. Totodată, mulţi dintre cei prezenţi nu au realizat decât foarte târziu ceea ce se întâmpla.

„Am crezut că trec printr-un atac de anxietate sau ceva”, povesteşte un participant pentru postul de televiziune Fox News, adăugând că s-a panicat atunci când a văzut o mulţime de oameni alergând spre el. Foto Marş pentru celebrarea legalizării consumului de marijuana în Denver, Colorado

Marşul anual pentru legalizarea consumului de marijuana are loc în Denver de zece ani. Ediţia din acest an a fost însă prima după ce alegătorii din Denver au votat, în noiembrie 2012, pentru legalizarea consumului de cannabis în scopuri recreaţionale.

Evenimentul început încă de sâmbătă, ora locală 10.00 şi, dacă mulţi participanţi veniseră doa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 29 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°