Am fost unul dintre participanţii la lansarea cărţii „Cu cântecul în jurul lumii” de Ioan Bocşa (Ed. Continental, Alba Iulia, 1995) şi despre care, confratele nostru, Constant Călinescu de la „Vremea” a scris, la timpul respectiv, un excelent articol intitulat „Te iubim, Ioan Bocşa”. Acesta viza, cum era şi firesc, acţiunea în sine şi nu CARTEA! Tocmai de aceea ne permitem ca, în rândurile de faţă, să supunem atenţiei cititorilor câteva impresii despre „condeierul” Ioan Bocşa.
L-am suspectat pe acest fiu de moţ de a fi fost miruit de Domnul, nu doar cu harul cântecului, de când l-am auzit dând un interviu unui reporter al Televiziunii Române. Locul ales de reporter era, dacă nu mă înşeală memoria, chiar satul natal, Oarda, sat din Munţii Apuseni, de unde era de fel şi Ion Lăncrănjan! Fraza lui Ioan Bocşa avea o anume gravitate, o încărcătură de sensuri, uneori ascunse, dar cu atât mai bogate în semnificaţii, iar limba rostită, era frumoasă ca un măr înflorit! Moţul gândea bine, cu înţelepciunea unui apostol. Modest, calm, şi de o bunăcuviinţă fermecătoare. Nu de puţine ori am avut sentimentul că, îmbrăcat în costumul lui de cântăreţ al munţilor Apuseni, cu mustaţa uşor lăsată spre bărbie, cu chipul luminat de o flacără interioară, îl am în faţă pe Avram Iancu, în puterea vârstei, pe când mergea cu „jalba la-mpăratul”. Când editorul său a rostit „Vi-l prezint acum nu pe cântăreţul, ci pe scriitorul Ioan Bocşa”, acesta, cu modestia-i recunoscută, a ţinut să-l corecteze: „Nu sunt scriitor. Nu am această pretenţie. E mult prea mult. Eu am scris doar o carte”. Că această carte poartă în pântecul ei un posibil truditor al condeiului, este o cu totul altă problemă! „Am pornit în adunarea acestor însemnări, nu mânat de orgolii sau veleităţi literare, spune cu dezarmantă sinceritate autorul (...). Viaţa şi Dumnezeu mi-au dat şansa rară de a ajunge în atâtea colţu
