Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedetele sectorului bancar în acest an sunt creditele de nevoi personale şi cardurile de credit

Publicat in Capital, duminică 21 aprilie 2013 ·

În acest an, vedetele sectorului bancar sunt creditele de nevoi personale şi cardurile de credit, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general executiv al OTP Bank România, László Diósi.

"Miza crescută pe cele două produse se explică prin nevoia existentă în întreg sistemul bancar de a vinde produse cu o marjă ridicată de profitabilitate. Nici noi nu facem excepţie de la tendinţa menţionată, dar pe lângă creditele de nevoi personale şi cardurile de credit, aş adăuga şi cardurile de salarii, fondurile de investiţii şi depozitele", a spus Diósi.

Potrivit acestuia, OTP Bank România şi-a ajustat strategia de business încă de anul trecut, dar rămâne deschisă şi atentă la orice alte oportunităţi care ar putea apărea pe piaţă, iar toate acestea sunt determinate şi condiţionate de evoluţia pieţei şi de climatul economic.

În ceea ce priveşte atragerea de noi clienţi, oficialul băncii ne-a declarat că niciodată OTP Bank România nu a avut atât de mult succes în atragerea de clienţi noi în portofoliu precum în ultimele şase luni.

"Monitorizăm îndeaproape activitatea fiecărei sucursale şi a fiecărui angajat al băncii. Cei care nu au rezultatele aşteptate primesc întotdeauna o şansă de a îndrepta lucrurile, însă dacă o sucursală rămâne generatoare de pierderi, suntem nevoiţi să o închidem sau să o relocăm. Toate băncile sunt nevoite în această perioadă să taie costurile, astfel încât să echilibreze cheltuielile operaţionale, în linie cu scăderea puterii de cumpărare şi a veniturilor. Iar noi, ca toate băncile, trebuie să facem la fel", a explicat Diósi.

Potrivit acestuia, dacă OTP Bank România va avea nevoie acţionarii sunt dispuşi să facă o infuzie de capital.

"În 2012, OTP Bank România şi-a majorat de două ori capitalul social, decizie ce confirmă încrederea pe care acţionarii o au faţă de stabilitatea i

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 54 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 19 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°