421.261 din 21 aprilie 2013
BULETIN DE PRESĂ
Urmare a activităţilor de investigare, efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, privind documentarea activităţii infracţionale, faţă de minorul S. B. s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, iar în ziua de 20.04.2013 a fost prezentat Judecătoriei Constanţa, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile.
Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanţa.
Reamintim că, la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 15.45, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Politie a depistat în flagrant pe S. B., de 16 ani, din Constanta, şi S. I., de 15 de ani, din Ovidiu, care încercau să pătrundă prin efracţie, într-un imobil situat pe strada Iosif Ivanovici.
Cei doi au fost predaţi poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.
La data de 19 aprilie a.c., ora 20.15, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. de către o femeie din Costineşti, cu privire la faptul că în intervalul orar 18.30 – 19.10, persoane necunoscute, profitând de neatenţia sa, i-au sustras un telefon mobil de pe o tarabă din Piaţa Griviţei.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că suspect de comiterea furtului este un tânăr de 26 de ani, din Constanţa.
Valoarea prejudiciul cauzat este de 1000 lei.
La data de mai 20 aprilie a.c., jurul orei 19.00, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie au depistat pe strada Cişmelei, în zona Piaţa Tic-Tac, pe minorul F. I. G., de 13 ani, din localitatea Cumpăna, judeţul Constanta, care, în urma verificărilor a rezultat că, era urmărit prin disp