Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arădeanul Gheorghe Moşion a fost şi în acest an cel mai vârstnic maratonist, la competiţia de la Cluj

Publicat in Adevarul, luni 22 aprilie 2013 ·

Arădeanul Gheorghe Mosion, în vârstă de 80 de ani, a alergat şi în acest an, la Maratonul Internaţional din Cluj-Napoca. Nu este an în care arădeanul să nu participe la concursurile organizate în toată ţara.

El este unul dintre cei mai în vârstă alergători din România. De loc din Arad, el s-a apucat de alergat la vârsta de 52 de ani, vindecându-se prin sport şi prin mişcare de o boală de plămâni.

Arădeanul spune că participarea la concursuri este şi o ocazie de socializare şi de a se simţi tânăr. Acesta aleargă zilnic 10-15 kilometri. Născut la Tulcea a devenit arădean după ce a făcut armata în oraşul de pe Mureş.

El nu a fost căsătorit niciodată şi nici nu are copii. A treia ediţie a Maratonului Internaţional Cluj-Napoca desfăşurată duminică a reunit la Cluj peste 2.500 de oameni din 16 ţări. Gheorghe Moşion a fost cel mai în vârstă participant, la probele de ştafetă şi de semimaraton.

„Alerg patru zile pe săptămână în Arad, pe faleza Mureşului sau prin pădure. Sunt a treia oară la Maratonul de la Cluj şi mă simt bine la vârsta mea”, a spus Gheorghe Moşion.

În 2012, Gheorghe Mosion a alergat 191 de kilometri la 9 concursuri de semimaraton. Cluj – 21 km, Bucureşti (3 concursuri) – 21 km, Arad – 21 km, Munţii Apuseni – 23 km, Sfîntu Gheorghe – 21 km, Timişoara – 21 km şi Sulina – 21 km. A participat şi la Supermaratonul Bekescsaba – Arad şi retur, cu bicicleta. E legitimat la CSM Arad.

După fiecare cursă, arădeanul spune: „Numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit. Dacă El vrea, mai alerg şi mai trag şi pe alţii după mine, că tare bine e să fi sănătos!”.

Mai puteţi citi: FOTO UPDATE Maratonul Internaţional închide circulaţia auto în centrul Clujului. Eveniment dedicat victimelor atentatului de la Boston

FOTO Boala de plămâni l-a împins pe Gheorghe Mosion să facă sport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 2 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Prima reacţie a lui Cioloş după eşecul partidului REPER: Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

Mediafax acum o ora
„Cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puţine în condiţii normale, însă comasarea a crescut prezenţa şi, fără să avem încă cifre oficiale finale, realitatea ne arată că nu am trecut pragul electoral. Scorul naţional este u

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 8 minute
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum o ora
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°