Teatru
Aeroport
De Ştefan Caraman
Un spectacol al Teatrului Naţional Timişoara, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia
El, un scriitor blazat, cu o istorie de iubiri mai mult sau mai puţin patetice, mai mult sau mai puţin puse sub semnul alienării, captiv de bunăvoie într-o căsnicie în care relaţia de bază este ura civilizată. Ea, tânără, inteligentă, sclipitoare, dar, în egală măsură, nesigură, prinsă într-o relaţie inconfortabilă, victimă a propriilor alegeri.
Textul lui Ştefan Caraman surprinde un instantaneu oricând posibil. Doi străini – un bărbat şi o femeie – într-un moment de tranzit, la propriu, intră, aproape întâmplător, unul în viaţa celuilalt. Aerul pseudo-autobiografic al textului face ca strategiile de atracţie şi respingere ale celor doi să devină din ce în ce mai palpitante. Interferenţa meteorică a existenţelor acestora devine o oglindă care, deformând, spune adevărul şi care, cine ştie, poate însemna o poartă spre un alt drum, spre o altă viaţă. Sau nu.
Studio “Uţu Strugari”, Piaţa Victoriei, 23 aprilie, ora 19
Tartuffe
De Moliere
Adaptare după traducerea lui Romulus Vulpescu
Un spectacol al Teatrului Clasic “Ioan Slavici”, din Arad, în regia lui Dan Vasile
Piesa poate fi văzută în două registre: o dată, ca o comedie despre tarele omului, despre habotnicie, naivitate, perversiune, defecte de caracter. Pentru cei avizaţi este însă mai degrabă o dramă care surprinde bine derapajele naturii umane, mereu actuale, de proximitate. De altfel, tocmai pentru a sublinia actualitatea sa, regizorul i-a schimbat finalul. Dacă în piesa originală Tartuffe este demascat şi îşi primeşte pedeapsa, fiind întemniţat de rege, în adaptarea aceasta Tartuffe (aşa cum se întâmplă în zilele noastre, când binele nu se mai impune în lupta cu răul) îşi duce planul la bun sfârşit şi are câ