Un rinichi de şoarece creat în laborator de cercetătorii americani a fost transplantat cu succes pe un animal care suferea de deficienţă renală şi a început să producă urină.
Tehnici similare pentru a produce anumite organe au fost deja folosite şi pe pacienţi umani, însă rinichiul creat de savanţii americani este organul cu cea mai complicată structură ce a fost realizat până în prezent, informează bbc.co.uk, sursă citată de Mediafax.
Autorii acestui studiu, specialişti în medicină regenerativă, spun că rinichii artificiali sunt mai puţin eficienţi decât cei naturali, dar consideră că noua tehnică este foarte promiţătoare.
Savanţii americani de la Massachusetts General Hospital au utilizat un rinichi vechi, pe care l-au curăţat de toate celulele sale, până când acesta a rămas ca o “schelă”, o structură alcătuită dintr-o reţea de proteine, cu o reţea internă de vase de sânge şi tuburi de drenaj. Au utilizat apoi în reconstrucţia rinichiului celule prelevate de la pacient. Această tehnică prezintă două avantaje majore faţă de tehnica actuală a transplanturilor de organe. Noul organ este acceptat de organismul pacientului, iar acesta nu va mai fi nevoit să ia medicamente toată viaţa pentru a suprima reacţia de respingere a transplantului, generată de sistemul imunitar. Totodată, noua tehnică va mări numărul de organe disponibile pentru transplant. Cele mai multe organe care sunt oferite sunt respinse, însă aceşti rinichi ar putea fi folosiţi ca “schelă” pentru construcţia noilor organe.
Astfel de organe există de câţiva ani deja. În 2006, medicii au realizat o premieră, transplantând cu succes o vezică produsă din propriile celule ale pacientului. Au urmat şi alte reuşite, medicii transplantând apoi o trahee creată prin aceeaşi tehnică.
În medicina regenerativă există patru niveluri de complexitate: structuri plate (