Deputatul P.D.-L. Cornel Sămărtinean anunţă că va atrage atenţia în Parlament asupra modului în care Primăria Timişoara urgentează mutarea Clinicii de Dermatologie. În replică, primarul răspunde: “Nu mă interesează ce spune şi ce face acest individ”. Între timp, medicii de la Clinica de Dermatologie nu renunţă şi continuă să lupte pentru a rămâne în sediul de pe strada Mărăşeşti, întrebându-se: “Câtă realitate există în zvonurile de stradă conform cărora se urmăreşte concesionarea clădirii?”
“Pentru ce şi pentru cine face domnul primar aceste demersuri?”
Deputatul P.D.-L. Cornel Sămărtinean anunţă că sprijină acţiunea dr. Caius Solovan, şeful Clinicii de Dermatologie, care se împotriveşte mutării clinicii din actualul sediu, într-un cămin din zona Complexului Studenţesc. “Îmi exprim indignarea faţă de cum se desfăşoară actul administrativ în Timişoara. Cetăţenii Timişoarei sunt obligaţi să asiste la un dialog al muţilor. De unde şi până unde această necesitate de mutare a clinicii în alt sediu?”, se întreabă deputatul.
Cornel Sămărtinean atrage atenţia că în Timişoara funcţionează alte spitale care sunt în retrocedare a spaţiilor şi, cu toate acestea, Municipalitatea nu se agită să gasească soluţii pentru ele, urgentând doar mutarea Clinicii de Dermato-Venerologie din imobilul din Piaţa 700. “Care este interesul ca această clădire să fie eliberată atât de repede? Este evident că nu se încearcă găsirea unui spaţiu bun pentru Dermatologie, ci doar eliberarea actualului spaţiu.(…) Dânsul crede că cetăţenii acestui oraş sunt proşti, că nu vedem că lucrurile sunt forţate. Putem întreba, retoric, pentru ce şi pentru cine face domnul primar aceste demersuri?”, spune democrat-liberalul, menţionând că va aduce în discuţie acest subiect în Parlament.
Nicolae Robu: “Nu mă interesează ce spune acest individ!”
Primaru