Bolile de rinichi ar putea fi evitate, chiar şi în contextul creşterii poluării. Şi asta respectând zece reguli, printre care consumul ponderat de sare, tratarea danturii şi a infecţiilor pielii, îngrijirea amigdalelor şi prudenţa la frig şi umezeală.
Dr. Mihai Voiculescu, şeful Clinicii de Nefrologie şi Medicină Internă de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, spune că a realizat un decalog al prevenirii bolilor renale. “Ştiu sigur că, dacă învăţăm cum să ne îngrijim rinichii, încă din copilările, vom păstra aceste bune obiceiuri toată viaţa şi ne va fi mai uşor”, declară acesta, citat de Mediafax.
Specialistul urolog recomandă evitarea mâncării sărate, consumul de lichide nealcoolice, tratarea danturii, îngrijirea amigdalelor, tratarea infecţiilor pielii, măsurarea periodică a zahărului în sânge şi a tensiunii arteriale, evitarea medicamentaţiei fără aviz medical, evitarea frigului şi a umezelii şi, nu în ultimul rând, o igienă genitală impecabilă.
Mihai Voiculescu a analizat situaţia românilor cu boli cronice de rinichi şi soluţiile pentru îmbunătăţirea vieţii acestora, cu ocazia celui de al nouălea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant Renal şi Acces Vascular, care beneficiază de participare internaţională. Acesta spune că prevalenţa ridicată şi subdiagnosticarea afecţiunilor cronice de rinichi în România ar trebui să ridice un mare semn de întrebare legat de importanţa care este dată prevenţiei şi diagnosticării precoce a acestor boli: “Gravitatea este cu atât mai mare în condiţiile în care bolile cronice de rinichi nu vin singure, ci sunt interconectate cu afecţiuni precum diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare, devenind astfel o ameninţare reală pentru sănătatea publică. Situaţia bolilor cronice de rinichi este una îngrijorătoare. În România, se înregistrează un ritm prea rapid de creştere a n