de N. I. DOBRA
22 aprilie 2013 10:04
6 vizualizari
A-A+ Mie doi arbitri de fotbal mi-au plăcut: Nicolae Rainea şi Cornel Niţescu. Nu Igna, nu Crăciunescu, nu Cursaru, nu Ghemigean, nu Chilibar, nu Petrea, nu Bentu, nu Petriceanu, nu Stâncan, nu Anderko. Iar dintre cei de-acum, merg pe mâna şi pe fluierul lui Alexandru Tudor, deşi unele dubii am şi în ce-l priveşte.
S-a născut în 13 septembrie 1971, în Bucureşti, dar nu ştim ce şcoli a făcut, în afară de aceea de arbitru. A declarat că taică-său "a fost un comerciant mare. Tot comerţul cu China el l-a iniţiat aici, în România. Un om extrem de bogat (...)" La Revoluţie, zice că a fost împuşcat în ambele picioare, fapt pentru care are certificat de revoluţionar şi n-a făcut nicio zi de armată.
Cel care i-a luat interviul, publicat în ultimul număr din gazeta "Observatorul militar", ori n-a ştiut, ori n-a vrut să ne spună cum a ajuns Alexandru Tudor să fie împuşcat la revoluţie şi pentru ce merite a obţinut certificat de revoluţionar. Sigur, are meritul că i-a depăşit, în topul meciurilor arbitrate la centru în prima divizie (272), pe Nicolae Rainea şi pe Ion Crăciunescu, dar e contestat de mulţi şefi de cluburi, unii refuzând să-l mai aibă la meciurile echipelor lor. "E rigid", zic unii, "E infatuat", zic alţii, "E subiectiv", cred cei mai mulţi. Posibil să aibă toţi dreptate. Deocamdată, este arbitrul cel mai galonat din fotbalul nostru, cel care câştigă 50.000 de euro anual... fluierând şi fiind fluierat. În decembrie 2016 va trebui să se lase, din cauza vârstei şi, probabil, va trăi tot din arbitraj, ajungând să conducă destinele urmaşilor fluieraşi, pentru că altceva nu ştie să facă. (O mare dilemă, pentru mine, este de ce, de la Sotir, Niţescu şi Huzu, niciun arbitru din Mediaş şi Sibiu n-a mai ajuns în elita UEFA?)
* M-am întâlnit, pe str. N. Bălcescu, într-o dimineaţă din săptămâ
