Reprezentanţii Municipalităţii anunţă că anul acesta vor fi finalizate lucrările de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare. Practic, eficienţa energetică se va îmbunătăţi în 70.000 de gospodării şi aerul va fi mai curat, emisiile de dioxid şi oxizi de azot fiind reduse considerabil.
Proiect de peste 250 de milioane de lei
Anul acesta, anunţă reprezentanţii Primăriei, se finalizează proiectul numit „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană”. Lucrările includ retehnologizarea a două cazane de apă fierbinte din C.E.T. Centru şi a trei cazane de abur din C.E.T. Sud. De asemenea, presupun punerea în funcţiune a unei noi instalaţii de desulfurare în C.E.T. Sud, precum şi retehnologizarea pompelor de transport din C.E.T. Centru şi C.E.T. Sud.
Obiectivul este îmbunătăţirea calităţii mediului şi a stării de sănătate a populaţiei, deoarece finalizarea sa va permite scăderea concentraţiilor emisiilor de dioxid de sulf şi oxizi de azot, care depăşesc limitele maxime admise în municipiu şi va îmbunătăţi eficienţa energetică a sistemului de încălzire, de care beneficiază 70 000 de gospodării.
Astfel, au fost finalizate, în această perioadă, lucrările stabilite prin cel de-al doilea contract, cel de retehnologizare a două cazane de apă fierbinte din C.E.T. Centru. În ceea ce priveşte retehnologizarea pompelor de transport din C.E.T. Centru şi C.E.T. Sud, lucrările au fost finalizate şi a fost semnată recepţia de către S.C. Romelectro S.A. Primăria mai anunţă că lucrările la retehnologizarea a două cazane de apă fierbinte din C.E.T. Centru au fost finalizate de compania S.C. Energomontaj S.A.
La noua instalaţie de desul