Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai făcut rost de bani şi vrei să îţi iei maşina second-hand? Ştim deja ce îţi vei cumpăra!

Publicat in Capital, luni 22 aprilie 2013 ·

Importurile de autoturisme second hand au crescut cu 50% în primul trimestru din 2013 comparativ cu primul trimestru din 2012, ajungând la 53.000 de unități, conform analizei Auto.ro.

Numărul de mașini second hand importate în România a crescut cu 50% în primele trei luni ale acestui an, ajungând la 53.000 de unități, de la cele 35.300 de unități împortate în 2012. Volkswagen și-a consolidat poziția de lider pe piața importurilor auto second hand cu aproape 13.000 de mașini înmatriculate în România în primul trimestru, reprezentând o creștere cu 60% comparativ cu perioada similară din 2012. Clasamentul realizat de Auto.ro este completat de Opel cu peste 8.800 de unități și Ford cu aproape 6.400 de unități.

Piața mașinilor noi înmatriculate în România a înregistrat o scădere de 20%, ajungând la aproximativ 11.200 de unităţi în primul trimestru al acestui an, comparativ cu cele 14.000 de unități înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Dacia se menține în topul înmatriculărilor de mașini noi cu aproape 3.000 de unităţi, dar cu 11% mai puține comparativ cu aceeași perioadă din 2012. Urmează Volkswagen cu aproape 1.200 de unități înregistrate și Skoda cu 1.100 de unități, conform statis¬ticilor DRPCIV.

Tinând cont de faptul că noul timbru de mediu se aplică și pentru autoturismele înmatriculate înainte de anul 2007, tranzacțiile implicând astfel de mașini au scăzut cu 40%, de la 80.000 de unități înregistrate în primul trimestru din 2012 la 48.400 de unități în 2013, arată analiza Auto.ro.

Conform topurilor realizate de Auto.ro în primul trimestru al acestui an, s-au importat cu 90% mai multe BMW-uri decât în primul trimestru din 2012, reînmatriculările de mașini Dacia au scăzut cu 65%, iar mașinile noi înmatriculate Ford au înregistrat o scădere de 63%, Hyundai și Toyota fiind singurele mărci care au înregistra

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Programul de circulaţie pentru şapte linii STB, prelungit pentru meciul România-Bulgaria

Mediafax acum 45 minute
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus prelungirea programului de circulaţie pentru şapte linii de transport în comun, cu scopul de a asigura preluarea spectatorilor de la meciul de fotbal R

Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

Adevarul acum 23 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°