Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până când i va reda încrederea în sine celui pe care-l antrenează, / Veteranul portar vulcănean Doru Mârşavă crede va ajunge din nou între bare

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 22 aprilie 2013 ·

La sfârşitul meciului cu CSO Haţeg, Doru Mârşavă, antrenorul de portari de la CS Vulcan, l-a felicitat sincer pe Gogu Tonca, prinzătorul buturilor din poarta haţeganilor (vezi poza), despre care, pe tot parcursul partidei de sâmbătă, cheliosul vulcănean a avut numai cuvinte de laudă.

După ce că,

şi la meciul juniorilor, câştigat de vulcăneni cu scorul de 4-2, şi, apoi, la cel al echipelor mari, l-a bătut soarele-n cap, încât simţea că-i ia foc chelia şi ce-i sub ea, portarul veteran Doru Mârşavă s-a enervat destul de tare şi când a fost nevoit să fie martor la prestaţia execrabilă, în mai tot timpul partidei, a omologului său mai tânăr Adrian Vătăşesc. O să trebuiască să intru eu, nu am ce face, se încuraja el, mai ales că, de pe banca din spate, se auzea corul de înjurături intonat de rezerve. Care erau de părere că, dacă în poartă era Traian "Jalon" Câmpean, acestuia nu i-ar fi scăpat mingea din mână, cum i s-a întâmplat lui Adrian Vătăşesc.

"Cred că o să aperi

la Vulcan până când faci suta de ani! îl încurajam şi eu, fiindcă după portari buni umbli ca după baterişti". Nu i-am zis-o deloc la caterincă, fiindcă era clar că portarul adus de la Aninoasa nu va mai fi văzut în poartă la meciul cu Hercules. Fapt confirmat, ulterior, de către preşedintele clubului. În plus, Doru va trebui să-l lucreze la foc automat, ca să-l înveţe toate şmecheriile pe care trebuie să le ştie, pe Răzvan Durac, portarul de la juniori care a mai fost văzut apărând în meciurile care încep de la ora unsprezece şi jumătate.

În după-amiaza zilei

de duminică, Neluţu Pantilimon se mai liniştise. CS Vulcan a rămas tot pe locul 7, fiindcă Orăştia, singura echipă care putea să-i disloce de pe această poziţie, a luat bătaie, acasă, cu 2-4 de la Certej. Despre băieţi, "da, sunt mulţumit cum au trudit pe teren, mi-a dezvăluit mai marele oficia

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°